Într-o Americă în care protestezi la -30°C și riști să fii tratat ca suspect, Bernie Sanders pune pe masă o acuzație care trece dincolo de retorică: Donald Trump ar folosi aparatul de imigrație ca instrument de intimidare politică. Nu e doar o ceartă internă între stânga și dreapta. E o discuție despre cum arată puterea când nu mai acceptă limite — și ce se întâmplă când modelul american, cu tot cu banii lui, începe să tragă Europa după el.
Foto credit: Gage Skidmore from Peoria, AZ, United States of America, CC BY-SA 2.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0, via Wikimedia Commons
Sanders, senator independent din Vermont și unul dintre cei mai longevivi actori ai Capitoliului, spune într-un interviu acordat publicației El País că Trump este „cel mai periculos președinte, poate din istoria Statelor Unite” și descrie o combinație explozivă: oligarhie + autoritarism + capturarea spațiului mediatic. În oglindă, în stradă și în Congres se vede contra-reacția: milioane la manifestații, democrați care simt că pot câștiga din nou tema imigrației, și o luptă pentru regulile jocului înaintea alegerilor de la mijloc de mandat.
ICE, Minneapolis și politica fricii: când imigrația devine instrument de control
Punctul de inflexiune invocat de Sanders este Minneapolis, unde afirmă că agenți federali au ucis „cu sânge rece” doi cetățeni americani, Alex Pretti și Renée Good, au reținut protestatari și au arestat copii de cinci ani. În acest tablou, el numește ICE „o armată domestică” și avertizează că simpla prezență a agenților în jurul secțiilor de votare ar putea descuraja participarea — nu doar a latino-americanilor, ci a oricui se teme că va fi „fișat” pentru opoziție.
În același timp, administrația a retras 700 de agenți din Minnesota, iar Sanders interpretează gestul ca reacție la impopularitate, nu ca schimbare de fond: Trump „se uită la sondaje” și ajustează, dar nu renunță la reflexul de forță. Întrebarea reală, pentru orice democrație, nu e dacă liderul dă înapoi temporar, ci dacă instituțiile îl pot obliga să respecte cadrul legal.
Puterea executivă vs. Constituția: „anularea ilegală” a legilor și pedepsirea statelor
Sanders susține că Trump încearcă să „uzurpe puterile Congresului”, inclusiv prin anularea ilegală a legilor și fondurilor aprobate și prin tăierea banilor federali către state care „nu au votat pentru el”. În plus, îl acuză că atacă instanțele selectând ce decizii respectă, lovește universitățile care predau „cursuri care nu-i plac” și intimidează presa prin procese și prin consolidarea controlului oligarhic asupra media.
Aici, numele invocat are greutate simbolică: Larry Ellison, despre care Sanders spune că a ajuns să aibă putere semnificativă în TikTok și că a cumpărat Paramount (proprietara CBS). Mesajul e limpede: când banii cumpără microfonul, politica nu mai concurează pe idei, ci pe acces la infrastructura de influență.
Banii ca armă politică: Citizens United și „290 de milioane” pentru Trump
Sanders merge la rădăcină: decizia Curții Supreme Citizens United (2010), pe care o numește „poate cea mai rea din istoria” instanței, pentru că echivalează cheltuiala nelimitată cu „libertatea de exprimare”. Exemplul oferit e brutal de concret: Elon Musk ar fi contribuit cu 290 de milioane de dolari pentru alegerea lui Trump și, crede Sanders, ar putea cheltui „zeci, sute de milioane” și în alegerile din noiembrie.
Asta ridică întrebarea pe care democrațiile o evită până devine prea târziu: cât de „liber” mai e votul când campania e o piață dominată de câțiva miliardari?
Miza globală: America nu mai exportă doar securitate, ci și tentația autoritară
Sanders le transmite europenilor să fie atenți: Trump are un nucleu fidel de circa 30% (estimarea lui), dar o „pluralitate semnificativă” se opune ferm. Totuși, el avertizează asupra unei alianțe între oligarhie și extrema dreaptă: Musk ar finanța dreapta la nivel global, iar Trump și-ar împinge „prietenii” în America Latină.
Pe plan extern, Sanders critică resuscitarea intervenționismului în emisfera vestică (menționează „Doctrina Donroe”), denunță ideea de a „ataca Venezuela” ca precedent periculos și spune că schimbarea de regim unilaterală e „o încălcare a dreptului internațional”. În aceeași logică, îl numește pe Mohamed bin Salman „un asasin” și „dictator” primit „cu brațele deschise” la Casa Albă — semn, în lectura lui, că „America First” riscă să devină „America Only”, cu democrația tratată ca obstacol, nu ca valoare.
Ce urmează: alegeri, reguli și testul de rezistență al societății
Sanders mizează pe alegerile de la mijloc de mandat: speră ca democrații să recâștige Camera Reprezentanților și spune că există și o șansă, mai mică dar „plauzibilă”, pentru Senat. Dar refuză să transforme totul într-o discuție despre impeachment: pragul de două treimi în Senat îl face improbabil, iar prioritatea ar fi „recuperarea încrederii în democrație” prin politici care ajută direct populația — într-o țară unde, afirmă el, 66% se chinuie să ajungă la final de lună și aproape o treime nu are asigurare medicală sau are una insuficientă.
În fond, interviul lui Sanders nu e doar un rechizitoriu la adresa lui Trump. E un avertisment despre fragilitatea unei democrații când instituțiile sunt împinse la limită, iar banii devin infrastructură de putere. Rămâne întrebarea care îi bântuie pe americani — și, tot mai mult, pe europeni: dacă „nu” nu mai poate fi spus prin reguli, va fi spus în stradă? Și cu ce cost?
Surse: El País (interviu cu Bernie Sanders din 4 februarie 2026, publicat 8 februarie 2026)
