O lovitură în sudul Beirutului a ucis un comandant „de prim rang” al Hezbollah, dar adevărata știre nu e doar cine a murit, ci ce transmite operațiunea: Israelul pare să fi trecut de la logica „frontului libanez” la logica „rețelei regionale”, unde Beirutul, Bagdadul și Damascul sunt piese din același mecanism.
Atacul din 1 aprilie l-a vizat pe Haj (Hajj) Yusuf Ismail Hashem / Yousef Hashem, descris de armata israeliană drept comandant al „frontului de sud” al Hezbollah, iar de o sursă de securitate libaneză drept „șeful militar pentru dosarul Irak”. Hezbollah i-a confirmat moartea, numindu-l „un far al Rezistenței Islamice”. În bilanțul autorităților libaneze: 7 morți și 26 de răniți.
O eliminare care spune mai mult despre metodă decât despre țintă
Detaliul care ar trebui să-i îngrijoreze pe decidenții de la Beirut (și nu doar pe Hezbollah) este metoda: potrivit Israelului, Hashem a fost ucis de marina israeliană. O sursă apropiată Hezbollah citată de Reuters descrie scena: Hashem era la o întâlnire cu alți comandanți, exista o echipă care „monitoriza cerul” pentru drone sau avioane, însă lovitura a venit „de pe nave de război” – o vulnerabilitate care nu fusese luată în calcul. Alături de el ar fi murit comandanți de rang secund și terț, plus escorte.
Mesajul implicit: nu mai există „spații sigure” nici măcar în bastioanele tradiționale ale Hezbollah din proximitatea capitalei, iar capabilitățile de supraveghere și lovire sunt suficient de flexibile încât să ocolească tiparele de apărare anticipate.
„Înlocuibil”, dar nu irelevant: de ce contează totuși Hashem
Sociologul Talal Atrissi, profesor la Universitatea Libaneză și analist apropiat de Hezbollah, spune că eliminarea e puțin probabil să schimbe conduita pe câmpul de luptă: organizația are „numărul doi” și „numărul trei” pregătiți să preia. E un argument realist: grupările militarizate cu structură de comandă adâncă sunt construite tocmai pentru a absorbi pierderi.
Și totuși, Israelul insistă pe altă dimensiune: Hashem ar fi avut „peste patru decenii de experiență” și un rol central în „reabilitarea” capabilităților militare ale Hezbollah, inclusiv în coordonarea unor operațiuni împotriva Israelului. Asta nu e doar biografie; e o încercare de a demonstra că lovitura atinge memoria instituțională a organizației, nu doar o funcție.
În interiorul Hezbollah, miza e exprimată brutal de un oficial de rang înalt: „cel mai dur golpe” de la asasinarea șefului de stat major Haytham Ali Tabtabai (ucis în noiembrie 2025). Hashem preluase poziția după moartea lui Ali Karaki, ucis în septembrie 2024 alături de fostul lider Hassan Nasrallah.
Războiul care se hrănește singur: cifrele care arată spirala
Dincolo de nume și grade, războiul are deja o aritmetică a eșecului politic:
– Peste 1,2 milioane de oameni au fost strămutați în Liban de la reluarea luptelor, potrivit autorităților libaneze.
– Atacurile israeliene au ucis peste 1.260 de persoane în Liban, conform acelorași autorități.
– Peste 400 de combatanți Hezbollah au fost uciși de la 2 martie, potrivit a două surse familiarizate cu numărătoarea internă a grupării.
– 10 militari israelieni au fost uciși în sudul Libanului de la 2 martie, potrivit armatei israeliene.
Această evoluție ridică întrebarea pe care nimeni nu o rostește direct: câți lideri trebuie eliminați până când logica escaladării se oprește singură? Istoria recentă sugerează un răspuns incomod: nu există un „prag” automat.
„Dosarul Irak” și regionalizarea: de la Hezbollah la „axa” conectată
Kurdistan24 citează AFP care adaugă un element-cheie: Hashem era legat de operațiunile din Irak. Dacă această caracterizare e corectă, atunci eliminarea lui nu e doar o lovitură pe frontul libanez, ci o încercare de a întrerupe coordonarea transfrontalieră a grupărilor aliniate Iranului – ceea ce mulți numesc „axa rezistenței”, întinsă de la Teheran prin Bagdad și Damasc până la Beirut.
În același registru, armata israeliană a anunțat separat uciderea lui Mahdi Vafaei, prezentat drept șeful ramurii de geniu a Corpului Quds – „Lebanon Corps”, implicat în dezvoltarea infrastructurii subterane în Liban și Siria pentru Hezbollah și aliați. Dacă Hashem e „nodul” operațional, Vafaei ar fi fost „inginerul” logistic. Împreună, aceste ținte descriu o strategie: decapitare + tăierea infrastructurii.
Ce urmează: represalii, dar de unde?
Analiștii avertizează că astfel de asasinate cu profil înalt pot declanșa represalii nu doar din Liban, ci și din partea milițiilor afiliate din Irak și dincolo de el. Iar aici se vede miza globală: când un conflict devine multipolar (Liban–Irak–Yemen–Golf), orice calcul de „control al escaladării” devine fragil.
Beirutul, deja sufocat de criză economică și blocaj politic, riscă să fie din nou scena unde se joacă războaiele altora. Întrebarea reală nu e dacă Hezbollah își poate înlocui comandanții. Ci dacă Libanul mai poate supraviețui ca stat funcțional într-un război în care țintele sunt rețele, iar colateralele sunt orașe întregi.
Surse: Reuters; AFP (via Kurdistan24)