Cuba rămâne din nou pe întuneric, iar la mii de kilometri distanță, în Biroul Oval, președintele SUA aprinde o altă lumină, una periculoasă: ideea că ar avea „onoarea” de a „lua Cuba”. Într-o singură zi, penele de curent și retorica de cucerire s-au suprapus ca într-un montaj care spune mai mult despre ordinea globală de azi decât despre o avarie tehnică într-o rețea electrică îmbătrânită.
Insula cu circa 11 milioane de locuitori trăiește de ani buni cu întreruperi zilnice, dar luni s-a ajuns la „deconectarea completă” a sistemului electric național, potrivit Ministerului Energiei și Minelor. Este al treilea blackout major în patru luni. Întrebarea nu mai este doar „când revine curentul?”, ci „cine capitalizează politic întunericul?”.
O rețea care cedează, o societate care obosește
În Havana, oamenii nu vorbesc despre geopolitică, ci despre mâncare stricată și bătrâni epuizați. Tomás David Velázquez Felipe, 61 de ani, descrie o realitate crudă: „Ce puțin avem de mâncare se strică… cei care pot ar trebui să-și facă bagajele și să plece”. Yaimisel Sánchez Peña, 48 de ani, spune că banii trimiși de fiul ei din SUA se transformă în pierderi în frigiderul oprit, iar mama ei de 72 de ani „suferă în fiecare zi”. Mercedes Velázquez, 71 de ani, rezumă supraviețuirea de criză: gătești și împarți repede, ca să nu arunci.
Statul a raportat că până luni seara fusese restabilită energia pentru 2% dintre locuitorii Havanei – aproximativ 18.000 de clienți – și pentru „câteva” spitale din țară, cu avertismentul că micile circuite repornite pot cădea din nou. Următoarea prioritate anunțată: comunicațiile. În 2026, să alegi între lumină și semnal la telefon e deja un indicator de colaps funcțional.
Cauze reale și pretexte convenabile: între uzură, lipsă de bani și „blocade”
Explicația tehnică invocată de autorități – „nicio defecțiune în unitățile care operau” în momentul prăbușirii – indică fragilitatea rețelei, nu un incident izolat. William LeoGrande, profesor la American University, punctează direct: infrastructura nu a fost întreținută și este „mult peste durata normală de viață”, iar tehnicienii sunt „magi” că o mai țin în picioare. Dar „magia” nu înlocuiește investițiile, iar aici Cuba lovește zidul: lipsa de valută pentru piese de schimb și modernizări. În cuvintele lui LeoGrande, e „furtuna perfectă a colapsului”.
La asta se adaugă combustibilul: președintele Miguel Díaz-Canel a spus vineri că insula nu a primit transporturi de petrol de trei luni și că funcționează pe solar, gaze naturale și termocentrale; în același timp, guvernul a fost nevoit să amâne intervenții chirurgicale pentru zeci de mii de persoane. Și mai există un detaliu tehnic cu efect politic: termocentralele folosesc păcură grea, iar conținutul de sulf „corodează echipamentele”, notează LeoGrande – deci chiar și atunci când ai combustibil, îți mănâncă instalația din interior.
Havana dă vina și pe presiunea SUA: guvernul cubanez vorbește despre o „blocadă energetică” americană, în contextul în care Donald Trump a avertizat în ianuarie cu tarife pentru orice țară care „vinde sau furnizează” petrol Cubei și condiționează relaxarea sancțiunilor de eliberarea de deținuți politici și liberalizări politice/economice. Ambasada SUA la Havana a transmis că nu există informații despre momentul restabilirii energiei și a avertizat că penele programate și neprogramate sunt „o apariție zilnică”, recomandând populației să conserve combustibil, apă, hrană și baterie la telefon.
„Onoarea de a lua Cuba”: retorica imperială care complică orice soluție
Când o țară e în criză, diplomația ar trebui să reducă tensiunea. În schimb, Trump a ales să o inflameze: „Fie că o eliberez, o iau… cred că pot face orice vreau cu ea”, a spus luni, numind Cuba „o națiune foarte slăbită” și adăugând: „au pământ frumos”. În aceeași zi, a confirmat discuții cu Havana și a descris insula drept „o națiune eșuată, nu au petrol, nu au nimic”.
Problema nu e doar șocul moral al unei astfel de fraze, ci efectul practic: orice negociere devine toxică atunci când una dintre părți vorbește public despre „preluare”. În plus, Cuba nu e un stat abstract; e o societate în care fiecare întrerupere de curent se traduce în alimente pierdute, operații amânate și un nou val de tentație a emigrării. LeoGrande avertizează că, fără petrol și fără o accelerare masivă a regenerabilelor, urmează „mizerie constantă”, posibil colaps economic, „haos social” și „probabil migrație în masă”.
Aici apare miza globală: migrația, stabilitatea regională și precedentul. Dacă Washingtonul normalizează ideea că statele „slăbite” pot fi „luate”, ce mesaj pleacă spre restul lumii – mai ales într-un moment în care Trump conduce și un război în Iran, iar administrația sa afișează o politică externă mai agresivă?
O deschidere economică pe fond de întuneric: diaspora ca „investitor de ultimă instanță”
În paralel cu criza, Havana pare să caute oxigen financiar. Vicepremierul din Ministerul Comerțului Exterior și Investițiilor Străine, Óscar Pérez-Oliva Fraga, a declarat Cuba ca fiind deschisă să facă afaceri cu companii americane, în limitele embargoului, și că implementează măsuri pentru stimularea economiei. Printre ele: posibilitatea cubanezilor din diaspora să devină parteneri sau proprietari de companii private în Cuba și să participe la proiecte mari, inclusiv de infrastructură; posibilitatea de a colabora cu firme private cubaneze și de a lega relații atât cu entități de stat, cât și private; acordarea de terenuri în uzufruct pentru anumite proiecte; și deschiderea de conturi bancare în valută la bănci cubaneze pentru a facilita tranzacțiile.
E o schimbare de ton pragmatică, aproape inevitabilă: când rețeaua cade, ideologia se negociază la lumina lanternelor. Dar rămâne întrebarea-cheie: poate Cuba atrage capital și tehnologie într-un mediu în care SUA vorbește despre „takeover”, iar sancțiunile rămân instrumentul principal?
Finalul, de fapt, e începutul unei alte povești: nu doar despre o rețea electrică prăbușită, ci despre cum marile puteri transformă vulnerabilitatea energetică într-o pârghie politică. Iar când „pârghia” e însoțită de amenințări și bravade, riscul nu e doar ca luminile să se stingă din nou în Havana, ci ca soluțiile să se stingă înainte de a se naște.
Surse: The Globe and Mail / Associated Press; CNBC
