Mandatul Consiliului Prezidențial de Tranziție din Haiti s-a încheiat pe 7 februarie fără un plan clar de succesiune, iar în golul creat s-a auzit cel mai tare nu vocea instituțiilor haitiene, ci avertismentul Statelor Unite. În același timp, trei nave de război americane au intrat în Golful Port-au-Prince. Coincidență diplomatică sau mesaj în toată regula?
Haiti nu mai trăiește o criză politică „obișnuită”. Trăiește o combinație explozivă: tranziție fără final, securitate în degradare și o competiție internă pentru putere care se desfășoară sub presiune externă. Iar întrebarea incomodă devine inevitabilă: când o tranziție se termină fără să livreze alegeri și fără să lase în urmă o arhitectură instituțională funcțională, mai este tranziție sau doar o formă de amânare a deznodământului?
Un consiliu creat să oprească violența, ajuns să o însoțească
Consiliul Prezidențial de Tranziție (CPT), format din nouă membri, a fost instalat în aprilie 2024, după demisia premierului Ariel Henry. Rolul lui era limpede pe hârtie: să reducă conflictul sângeros cu bandele și să creeze condiții pentru alegeri întârziate de ani.
În realitate, bilanțul politic al CPT, așa cum reiese din evoluțiile recente, e apăsător: securitatea s-a deteriorat, au apărut acuzații de corupție, iar infighting-ul politic a devenit marcă de funcționare. Conducerea rotativă a consiliului – un compromis menit să împartă puterea – pare să fi împărțit, de fapt, responsabilitatea până la evaporare.
Finalul mandatului, fără un plan de succesiune, împinge țara într-un limbo politic: nu e nici regim stabil, nici tranziție credibilă, nici calendar clar. Într-un stat deja fragil, vidul de putere nu rămâne niciodată gol: e ocupat de actorii cei mai rapizi și mai violenți.
Washingtonul trasează „linii roșii”: sprijin pentru premier, sancțiuni pentru consilieri
În ianuarie, mai mulți membri ai CPT au spus că vor să-l înlăture pe premierul Alix Didier Fils-Aimé. Reacția americană a fost neobișnuit de directă: SUA au amenințat cu „consecințe serioase” dacă se merge pe această cale, semnalând că îl susțin pe Fils-Aimé să rămână în funcție după 7 februarie.
Mai mult, Washingtonul a transmis și că CPT trebuie să părăsească puterea și a impus sancțiuni asupra a cinci membri ai consiliului. Mesajul este dublu și, tocmai de aceea, complicat: pe de o parte, SUA cer ieșirea din scenă a consiliului; pe de altă parte, susțin continuitatea premierului și avertizează împotriva schimbării lui. Într-o țară unde legitimitatea internă e șubredă, sprijinul extern poate stabiliza pe termen scurt, dar poate eroda și mai mult percepția de autonomie politică.
Ambasada SUA la Port-au-Prince a formulat poziția fără echivoc: „Pe măsură ce mandatul Consiliului Prezidențial de Tranziție se încheie pe 7 februarie, susținem conducerea premierului Fils-Aimé în construirea unui Haiti puternic, prosper și liber.”
Navele de război în golf: securitate, simbol sau presiune?
Cu o zi înaintea declarației ambasadei, trei nave de război americane au ajuns în Golful Port-au-Prince. Ambasada a spus că prezența lor „reflectă angajamentul neclintit al Statelor Unite față de securitatea, stabilitatea și un viitor mai luminos al Haiti”.
În diplomație, simbolurile contează la fel de mult ca documentele. Trei nave nu rezolvă o criză instituțională și nici nu dezarmează automat bandele, dar pot transmite trei lucruri simultan: capacitate de reacție, sprijin pentru un anumit aranjament politic și avertisment pentru cei care ar vrea să schimbe rapid piesele de pe tabla puterii.
Această evoluție ridică o întrebare pe care Haiti o tot amână, iar comunitatea internațională o ocolește: stabilitatea poate fi „garantată” din exterior fără să se transforme într-o tutelă de facto? Și, dacă da, cât timp mai acceptă societatea haitiană ideea că soluția vine mereu din afară?
La final, Haiti intră într-o nouă etapă nu pentru că a ales-o, ci pentru că mandatul unei structuri provizorii a expirat. Iar când provizoratul devine rutină, democrația devine promisiune. Rămâne de văzut dacă următoarele săptămâni aduc un mecanism credibil de succesiune și un drum real către alegeri – sau doar o nouă rearanjare a puterii, păzită de sancțiuni, declarații și nave în larg.
Surse: Reuters
