Cu un anunț de remaniere care atinge 13 ministere, Guvernul de Uniune Națională (GNU) de la Tripoli încearcă să transmită un mesaj simplu: „suntem încă la butoane și putem livra”. Mesajul real, însă, e mai complicat, pentru că în Libia, fiecare schimbare de cabinet e mai puțin despre performanță și mai mult despre supraviețuire politică într-un stat cu două guverne și o singură legitimitate contestată.
Foto credit: Tripoli_skyline_clear_day.JPG: hakeem.gadiderivative work: MrPanyGoff, GFDL 1.2 http://www.gnu.org/licenses/old-licenses/fdl-1.2.html, via Wikimedia Commons
Libia se apropie de alegeri prezidențiale programate pentru aprilie 2026, potrivit Comisiei Electorale. Iar într-o țară în care tranzițiile au devenit permanente, remanierea nu e doar o ajustare administrativă: e o repoziționare pe tabla de șah, cu mize interne și externe.
O „unitate” care se negociază de la o săptămână la alta
Decizia GNU, condus de premierul Abdulhamid Dbeibah, a fost susținută public printr-o declarație comună la sediul guvernului din Tripoli, semnată de trei poli de putere: Mohamed Al‑Menfi (șeful Consiliului Prezidențial), Mohamed Takala (șeful Înaltului Consiliu de Stat) și Dbeibah.
Faptul că cei trei au ieșit împreună nu e un detaliu de protocol, ci o încercare de a proiecta coerență instituțională într-un moment în care coerența e rară. Mai ales că, la începutul lunii martie, Al‑Menfi respingea public ideea remanierii și îl descria pe Dbeibah drept liderul unui „guvern interimar”, cu autoritate limitată pentru astfel de mutări. Ce s-a schimbat între timp? În Libia, de multe ori răspunsul e: raportul de forțe, nu argumentele.
13 ministere schimbate: eficiență sau împărțirea influenței?
Guvernul spune că remanierea vizează ocuparea posturilor vacante și „îmbunătățirea performanței” executivului. În discursul oficial, e despre eficiență, continuitatea instituțiilor și stabilitate administrativă.
Dar portofoliile menționate ca fiind afectate — Economie, Sănătate, Ministerul de Stat pentru Afaceri ale Migranților — sunt exact zonele în care se concentrează presiunea publică și atenția externă:
– Economia: unde se întâlnesc bugetele, contractele, controlul resurselor și, inevitabil, acuzațiile de captură politică.
– Sănătatea: un barometru al capacității statului de a funcționa, mai ales într-o țară cu infrastructură fragilă după ani de conflict.
– Migrația: subiect care apasă simultan pe Libia și pe Europa, transformând orice decizie internă într-un semnal diplomatic.
Dbeibah susține că schimbările întăresc „stabilitatea administrativă” și „guvernanța financiară” și că GNU va rămâne în funcție până la finalizarea procesului electoral. Aici e nodul: în Libia, „până la alegeri” a fost, în ultimul deceniu, una dintre cele mai elastice formule politice.
Miza reală: legitimitatea înaintea urnelor
Libia rămâne divizată politic de la căderea lui Muammar Gaddafi în 2011. La Tripoli funcționează GNU, recunoscut internațional, în timp ce în est operează o administrație rivală numită de Camera Reprezentanților și condusă de Osama Hammad.
În acest context, o remaniere la Tripoli nu e doar o chestiune de organigramă, ci o încercare de a consolida aparența de guvernare „normală” înainte de un moment electoral care, dacă va avea loc, poate redesena legitimitățile. Dacă nu va avea loc, remanierea va fi fost încă un episod din serialul tranziției fără sfârșit.
Iar întrebarea incomodă rămâne: reorganizarea cabinetului e făcută ca să livreze rezultate sau ca să își securizeze GNU sprijinul intern necesar pentru a trece de următoarele săptămâni și luni?
De ce contează și dincolo de Libia
Pentru comunitatea internațională, Libia e mai mult decât o criză locală: e o piesă din securitatea Mediteranei. Orice semn de instabilitate la Tripoli se traduce rapid în risc pe rutele de migrație, în volatilitate politică și în oportunități pentru actori care profită de vidul de putere.
De aceea, această remaniere ar trebui citită ca un test: poate GNU să își disciplineze propriul front politic suficient cât să ducă țara spre alegeri? Sau asistăm la o cosmetizare instituțională menită să cumpere timp?
Finalul nu e în lista celor 13 ministere, ci în calendarul din aprilie 2026. Dacă Libia ajunge la urne, remanierea va fi fost preludiul unei tranziții reale. Dacă nu, va rămâne încă o dovadă că, la Tripoli, „reorganizarea” e adesea doar un alt nume pentru lupta de putere.
Surse: The North Africa Post