Asasinarea lui Saif al-Islam Gaddafi, fiul lui Muammar Gaddafi – omul care, timp de două decenii, a fost când „fața reformistă” a regimului, când simbolul represiunii – nu e doar o știre de tabloid geopolitic. E un semnal: Libia rămâne un stat în care trecutul nu se judecă în instanță, ci se tranșează cu arma, iar viitorul se negociază între miliții, administrații rivale și interese externe.
Saif_al-Islam Gaddafi
Foto credit: AL24news, CC BY 3.0 https://creativecommons.org/licenses/by/3.0, via Wikimedia Commons
Informațiile despre moartea sa (53 de ani) sunt încă disputate: echipa lui politică vorbește despre o operațiune de tip comando la domiciliul său din Zintan, în timp ce o versiune alternativă, atribuită surorii sale, plasează decesul lângă granița Libiei cu Algeria. Într-o țară fragmentată, până și geografia devine parte din propagandă.
Un „moștenitor” care nu a mai apucat să revină
Saif al-Islam a fost considerat înainte de 2011 succesorul de facto al lui Muammar Gaddafi: educat în Occident, fluent, prezentabil, capabil să vorbească pe limba capitalelor europene. A obținut un doctorat la London School of Economics (2008) și a împins, în anii 2000, reconectarea Libiei la Occident – inclusiv în negocierile care au dus la renunțarea la programul nuclear și la ridicarea sancțiunilor.
În paralel, asupra lui au planat acuzații grele: rol în reprimarea violentă a protestelor din 2011, tortură și abuzuri împotriva opozanților. A ajuns pe lista de sancțiuni a ONU și a fost vizat de Curtea Penală Internațională (CPI) pentru crime împotriva umanității.
Capturat în 2011, a fost deținut aproape 6 ani la Zintan, de o miliție rivală. În 2015, un tribunal din Tripoli l-a condamnat la moarte în lipsă. În 2017, a fost eliberat în baza unei amnistii acordate de autoritățile din est (nerecunoscute internațional), rămânând totuși urmărit de CPI. A încercat să revină în politică: s-a înscris pentru alegerile prezidențiale din 2021, dar scrutinul a fost amânat pe termen nedefinit – încă o promisiune ratată într-un stat cu două guverne și nenumărate arme.
„Patru oameni mascați” și o întrebare simplă: de ce acum?
Potrivit unei declarații a echipei sale politice, Saif al-Islam ar fi fost ucis de „patru bărbați mascați” care au intrat în casa lui din Zintan. Avocatul său, Khaled el-Zaydi, a vorbit despre o unitate de „comando” formată din patru oameni. Consilierul său politic, Abdullah Othman, și membri ai echipei au confirmat decesul.
Cine a ordonat atacul? Nu există, deocamdată, un răspuns verificat. Dar momentul ridică miza: Saif al-Islam era unul dintre puținii actori capabili să reactiveze o bază politică latentă – rețeaua foștilor susținători ai regimului, nostalgia pentru „statul funcțional” și resentimentul față de un deceniu și jumătate de tranziție fără final.
Într-o Libie împărțită între administrații rivale și teritorii controlate de miliții, dispariția unui astfel de personaj poate servi mai multor tabere: celor care vor să blocheze orice regrupare a „gaddafiștilor”, celor care se tem de alegeri reale, dar și celor care preferă un status quo negociabil, nu un stat reunificat.
Lecția amară: justiția internațională rămâne pe dinafară
CPI a cerut ani la rând extrădarea lui. Au existat negocieri, dispute de jurisdicție, procese contestate și temeri că un proces în Libia ar fi fost „mai degrabă răzbunare decât justiție”. Între timp, conflictul din 2011 a lăsat în urmă un bilanț terifiant: ONU estima până la 15.000 de morți, iar Consiliul Național de Tranziție al Libiei avansa cifra de până la 30.000.
Acum, odată cu moartea lui Saif al-Islam, o parte din adevărul judiciar devine aproape imposibil de obținut. Martori, documente, lanțuri de comandă – toate se evaporă când actorii-cheie sunt eliminați, nu audiați. Iar pentru libieni, asta înseamnă încă un capitol în care memoria colectivă va fi scrisă de învingători locali, nu de instanțe.
Implicația mai largă: Libia rămâne o piesă instabilă în puzzle-ul Mediteranei
Libia nu e izolată: e la câteva sute de kilometri de UE, e nod pe rutele migrației, e un spațiu unde influențele externe se intersectează, iar orice reechilibrare internă poate schimba calcule regionale. Când un personaj cu greutate simbolică este asasinat, mesajul nu e doar către rivalii săi, ci către orice potențial candidat: politica se face cu risc de execuție.
Rămâne întrebarea incomodă: dacă până și cei mai vizibili actori pot fi eliminați în plină zi, ce șanse are o tranziție reală, cu alegeri credibile și instituții funcționale? Moartea lui Saif al-Islam Gaddafi nu închide era Gaddafi. O dovedește, încă o dată, că Libia n-a ieșit din 2011 – doar a învățat să trăiască în prelungirea lui.
Surse: BBC, Al Jazeera
