Documente făcute publice recent de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) conturează o imagine dură a vieții de școlar în perioada comunistă. În unele clase, temperatura ajungea la doar 4 grade Celsius, iar în internate elevii se plângeau că au făcut râie și păduchi, fără ca autoritățile să intervină eficient. În loc să se ocupe de condițiile mizere în care învățau și trăiau copiii, Securitatea era preocupată mai ales să recruteze informatori care să raporteze orice critică la adresa sistemului.
Relatările din arhive descriu săli de clasă neîncălzite, în care elevii stăteau îmbrăcați cu paltoane și căciuli, încercând să scrie cu mâinile înghețate. Profesorii atrăgeau atenția în rapoarte că „elevii, fiind mici, nu sunt rezistenți la frig și există pericol de îmbolnăvire”, însă plângerile lor rămâneau, de cele mai multe ori, fără rezultat. Lipsa combustibilului, economiile impuse și dezinteresul autorităților locale făceau ca școala să devină, în lunile de iarnă, un loc aproape imposibil de suportat.
În internate, situația era și mai gravă. Elevii povesteau că „a apărut râia și păduchii”, iar igiena era precară. Mulți dintre ei încercau să se descurce singuri, „ne spălăm în fiecare zi și ne facem frecție cu spirt”, notează unii în declarațiile ajunse la Securitate. În loc să declanșeze controale sanitare sau să îmbunătățească condițiile, aparatul represiv era interesat mai ales de identificarea celor care „se plâng de sistem” și de transformarea lor în ținte de supraveghere.
CNSAS arată că Securitatea colecta informații detaliate despre nemulțumirile elevilor, părinților și profesorilor, nu pentru a rezolva problemele, ci pentru a preveni orice formă de contestare a regimului. În loc de soluții pentru frigul din clase sau pentru bolile din internate, aparatul de partid și de securitate căuta „elemente ostile” și urmărea să extindă rețeaua de informatori chiar în rândul cadrelor didactice și al elevilor mai mari. Atmosfera din școli era astfel marcată nu doar de lipsuri materiale, ci și de frică și suspiciune.
Publicarea acestor documente readuce în discuție realitățile dure ale educației în comunism, departe de imaginea idealizată a „disciplinei” și „ordinii” invocate uneori nostalgic. Pentru generațiile care nu au trăit acea perioadă, mărturiile din arhive oferă o perspectivă concretă asupra modului în care regimul trata copiii: ca simple piese într‑un mecanism ideologic, nu ca persoane a căror sănătate și bunăstare contează. În același timp, ele arată cât de importantă este memoria istorică pentru a înțelege prezentul și pentru a evita repetarea unor astfel de abuzuri.
Sursa: G4Media / CNSAS.
Scris de Ziare pe Scurt.