Liderul juntei militare care conduce Myanmar din lovitura de stat din 2021, generalul Min Aung Hlaing, a fost ales vineri președinte, în urma unui vot parlamentar transmis în direct.

Min Aung Hlaing a depășit pragul necesar pentru a câștiga scrutinul într-o cameră dominată de Partidul Uniunea Solidarității și Dezvoltării (USDP), pro-militar, și de membri numiți de forțele armate.
Generalul, în vârstă de 69 de ani, trece astfel la o funcție civilă după victoria zdrobitoare a USDP, partid susținut de armată, la alegerile generale organizate în decembrie și ianuarie. Critici și guverne occidentale au respins aceste alegeri, descriindu-le drept o farsă menită să mențină conducerea militară sub o aparență de democrație.
Min Aung Hlaing a preluat conducerea țării după ce a orchestrat în 2021 lovitura de stat împotriva guvernului condus de Aung San Suu Kyi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, eveniment care a declanșat un război civil. Suu Kyi a fost arestată, iar protestele ample care au urmat s-au transformat într-o rezistență armată la nivel național împotriva juntei.
Luni, în ziua în care a fost nominalizat în parlament ca prezidențiabil, Min Aung Hlaing l-a desemnat pe generalul Ye Win Oo, fost șef al serviciilor de informații considerat un loialist dur, drept succesor la conducerea armatei.
Tot în această săptămână, mai multe grupuri anti-juntă, inclusiv formațiuni care includ rămășițe ale partidului lui Suu Kyi și armate etnice ale minorităților, au anunțat că s-au unit într-un nou front comun împotriva armatei. Consiliul de Conducere pentru Emergența unei Uniuni Federale Democrate a declarat luni că își propune să „desființeze complet toate formele de dictatură” și să „inițieze colectiv un nou peisaj politic”.
Un analist independent din Myanmar, Aung Kyaw Soe, a spus că Min Aung Hlaing „a râvnit mult timp” funcția de președinte și că „se pare că visele lui devin acum realitate”.
Surse: Sky News, Reuters, AP