O femeie ucraineană căutată pentru un atac cu bombă în Monaco, în care au fost răniți trei oameni, a fost găsită împușcată lângă Kiev, au anunțat marți autoritățile ucrainene.

Parchetul ucrainean a confirmat că Anastasiia Berezovska, în vârstă de 39 de ani, principalul suspect în acest caz, a fost găsită moartă luni seară, aproape de ora 23.00, ora locală, potrivit presei locale, care a citat surse din forțele de ordine.
Procurorii au mai spus că au reținut un angajat al Direcției Principale de Informații a Ucrainei (HUR), care a declarat că a ucis-o pe femeie împreună cu un alt suspect. Poliția națională ucraineană a anunțat, într-un comunicat, că a reținut două persoane suspectate de uciderea unei femei urmărite de Interpol, identificată drept cetățeana ucraineană Anastasiia Berezovska.
Interpol a emis pe numele ei o „Red Notice”, în care era menționat că este ucraineană, vorbește germană și este căutată de autoritățile din Monaco pentru tentativă de omor, plasarea unui dispozitiv exploziv într-un loc public cu intenție infracțională și conspirație.
Atacul a avut loc luni, săptămâna trecută, într-un imobil din Monaco, în apropierea graniței cu Franța. Potrivit anchetatorilor din Monaco, un colet a fost lăsat în holul de la intrare, iar dispozitivul a explodat la scurt timp, în momentul în care trei locatari — un cuplu și un copil — intrau în clădire.
Autoritățile nu au confirmat identitatea victimelor, însă mai multe surse au indicat că ținta ar fi fost Vadym Yermolaiev, 58 de ani, un om de afaceri bogat născut în Ucraina, care are cetățenie cipriotă, partenera sa și fiul lor în vârstă de 13 ani. În 2019, Yermolaiev a primit cetățenia cipriotă și a fost plasat sub sancțiuni ucrainene în 2023, iar presa ucraineană a relatat că motivul ar fi fost activități de afaceri în Crimeea ocupată de Rusia.
Morgan Raymond, procuror adjunct în Monaco, a declarat că suspecta ar fi părăsit principatul pe jos spre localitatea franceză Beausoleil, de unde și-ar fi recuperat mașina închiriată și ar fi condus prin Italia către Germania, ultima țară cunoscută ca loc de reședință. Procurorul a mai spus că nivelul de sofisticare al dispozitivului și modul de operare sugerează că persoana care a plasat bomba nu a acționat singură și că suspecta era „o femeie care se prezenta ca bărbat”.
Șeful poliției din Monaco, Eric Arella, a afirmat că suspecta a fost identificată în 53 de ore, invocând cooperarea cu mai multe țări, inclusiv Franța. În Germania, autoritățile au percheziționat joi un apartament închiriat de suspectă în apropiere de Frankfurt.
Prințul Albert II a descris atacul drept o „crimă odioasă”, potrivit Euronews.
Surse: TheJerusalemPost, Euronews