![]()
Hipolito Rincon, fost atacant al Real Madrid în perioada 1979-1981, l-a criticat dur pe Vinicius Junior (25 de ani) pentru atitudinea sa, afirmând că brazilianul nu ar fi rezistat nici două săptămâni în vestiarul de pe vremea sa. Vinicius a traversat o primă parte de sezon agitată la Real Madrid, fiind implicat în momente tensionate, inclusiv cu antrenorul Xabi Alonso. Fotbalistul, care mai are contract un an și jumătate cu gruparea de pe Bernabeu, ezită să semneze prelungirea și ar putea pleca în vară.
Atitudinea lui Vinicius pe teren și în afara lui a atras numeroase critici. Rincon (68 de ani) a declarat că nu îi place deloc comportamentul brazilianului. ‘Nu ar fi rezistat nici două săptămâni în vestiar în perioada în care jucam eu la Real Madrid. Gesturi precum ale sale nu erau permise înainte, deoarece liderii se impuneau. Exista o ierarhie, jucătorii erau crescuți pentru a fi adevărați „madridista” și stema era respectată’, a spus fostul fotbalist.
Rincon a subliniat regulile stricte impuse de Don Santiago Bernabeu. ‘Don Santiago Bernabeu a impus un regulament intern care era respectat în totalitate. După evenimentele de la Balonul de Aur din 2024, lui Vinicius i se permite orice și nu îmi place absolut deloc’, a adăugat el, potrivit El Periodico.
Fostul atacant a comparat situația actuală cu valorile tradiționale ale clubului. ‘Clubul Real Madrid a fost tot timpul mai mare decât orice jucător, iar cu Vinicius, acest principiu s-a pierdut. Di Stefano, Cristiano Ronaldo, Raul… toți au plecat de aici, iar clubul a rămas întotdeauna pe primul plan. Vinicius a devenit o problemă și nu înțeleg insistența lui Florentino de a-i prelungi contractul’, a mai spus Rincon.
Pe de altă parte, interesul pentru Vinicius vine și dinspre Arabia Saudită. Al-Ittihad, club antrenat de-a lungul timpului de românii Anghel Iordănescu, Cosmin Contra, Loți Boloni și Victor Piturcă, a pus ochii pe brazilian. Ramon Planes, directorul echipei arabe, vede o posibilă mutare.
Planes a comentat pentru Radio Estadionoche: ‘Văd ca pe o posibilitate ca jucătorii precum Vinicius să fie aici, în Arabia Saudită. Văd cum liga evoluează și este fezabil să avem jucători de top în perioada lor de glorie aici’, conform marca.com. El a precizat tendința actuală: ‘Tendința este acum de a aduce jucători la o vârstă foarte bună pentru carierele lor fotbalistice. Nu se mai aduc jucători doar în etapa finală a carierei lor’.
Sursa: digisport.ro.