
„De trei ori în ultimele 14 luni, Kremlinul a complotat pentru a o învinge la urne”, notează jurnaliștii britanici de la The Telegraph, în contextul în care Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a fost desemnată „Liderul Mondial al Anului”. Publicația apreciază eforturile sale în apărarea democrației și contracararea ingerințelor rusești, subliniind parcursul său până la obținerea mandatelor prezidențiale, menținerea majorității pro-europene și progresele spre integrarea în Uniunea Europeană.
Republica Moldova poate părea o ţară mică şi îndepărtată despre care nu se ştiu prea multe, dar Vladimir Putin nu o vede aşa. Pentru el, fosta republică sovietică reprezintă o piesă geopolitică esenţială, vecină cu România la vest şi cu Ucraina la est. O Moldovă obedientă ar genera un nou front de presiune asupra Kievului şi ar expune un flanc vulnerabil al NATO.
În 2025, Maia Sandu a înfruntat această ameninţare aproape singură, oferind Europei un moment de optimism într-un an dificil. De fiecare dată când Kremlinul a intervenit, ea a ieșit învingătoare: s-a reales pentru al doilea și ultim mandat prezidențial, a câștigat un referendum strâns privind orientarea pro-UE a Moldovei și, în septembrie, partidul său și-a păstrat majoritatea parlamentară.
„Dacă ar fi pierdut, un guvern pro-rus ar fi preluat puterea, ar fi eliminat atribuţiile prezidenţiale şi ar fi ameninţat viitorul democratic al ţării”, avertizează The Telegraph. Președinta Moldovei a subliniat într-un interviu acordat ziarului că „dacă agenţii Kremlinului câştigau, asta ar fi însemnat că Rusia ar conduce ţara”.
Maia Sandu a mai declarat: „Moldova este una dintre puţinele ţări care a experimentat întreaga gamă de metode de atacuri hibride ruseşti. Dar ţinta nu este ţara noastră. Moldova este doar terenul de testare. Ţinta este Europa, democraţia pe continent fiind în pericol”.
Jurnaliștii britanici detaliază modul în care șefa statului moldovean a reușit să navigheze aceste provocări, consolidând parcursul european al țării în fața presiunilor externe repetate.
„Nu cerem o atitudine specială, cerem doar şansa de a ne demonstra capacitatea”, a remarcat Maia Sandu.
Sursa: G4Media.ro.