
Vladimir Putin a susținut, vineri, conferința anuală-maraton de la Moscova, care a durat patru ore și jumătate și în care a răspuns la 83 de întrebări ale jurnaliștilor și cetățenilor ruși. Încă de la început, președintele rus a vorbit despre războiul din Ucraina, afirmând că Kievul „refuză practic” să încheie conflictul pe cale pașnică, deși există „unele semnale” de disponibilitate pentru dialog.
Putin a condiționat orice soluție negociată de îndeplinirea unor cerințe majore: renunțarea Ucrainei la aderarea la NATO, reducerea substanțială a armatei și schimbarea conducerii de la Kiev, pe care Moscova o numește „nazistă”. L-a atacat dur pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, care ceruse recent ca Europa să fie pregătită pentru un conflict de mare amploare. Liderul de la Kremlin a catalogat declarațiile acestuia drept „agresive” și l-a întrebat, retoric, dacă „știe să citească”, trimițându-l la Strategia de Securitate a SUA, document în care Rusia nu este definită nici ca țintă, nici ca inamic. A avertizat, de asemenea, că planul UE de a folosi activele rusești înghețate pentru reparații de război ar avea „consecințe dure pentru tâlhari” și a promis acțiuni în instanță.
Putin a mai spus că vede viitorul Rusiei într-o colaborare cu Europa, Marea Britanie și SUA „pe poziții de egalitate”, avertizând că, în lipsa acesteia, „Europa va dispărea treptat”. A justificat încetinirea creșterii economice de la 4,3% anul trecut la circa 1% în 2025 prin politica băncii centrale de a reduce inflația la aproximativ 6%. L-a numit pe Volodimir Zelenski „președinte ilegitim”, deși Ucraina nu poate organiza alegeri sub legea marțială, iar liderul de la Kiev s-a declarat dispus la scrutin dacă este garantată siguranța votanților. Mesajele lui Putin vin în contextul în care UE a convenit un nou pachet de sprijin financiar pentru Ucraina și discută folosirea activelor rusești înghețate.
Sursa: Biziday (Politico, CNN, The Guardian).
Scris de Ziare pe Scurt.