Armistițiul a oprit focul, nu și lupta pentru putere. În Gaza, după luni de devastare și zeci de mii de morți, Hamas pare să fi înțeles o lecție cinică: cine controlează poliția, taxele și hârtiile de identitate controlează, de fapt, viitorul. Iar asta complică frontal „faza a doua” din planul de pace al lui Donald Trump, care cere dezarmarea grupării.
Foto credit: Jaber Jehad Badwan, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
Războiul a lăsat în urmă o societate sfâșiată: infrastructură distrusă, economie prăbușită, populație strămutată. Ministerul Sănătății condus de Hamas vorbește despre peste 72.000 de morți în urma atacurilor israeliene. În acest gol de autoritate, Hamas nu se prezintă doar ca organizație armată, ci ca administrație de criză. Întrebarea este: cât din „administrație” e guvernare și cât e pregătire pentru următoarea rundă?
Puterea se întoarce în stradă: poliție, „colaboratori” și tăcere
La patru luni de la încetarea focului impusă de SUA în octombrie, localnici citați de BBC descriu o revenire vizibilă a Hamas în viața de zi cu zi: patrule de poliție, agenții de securitate în stradă, control asupra criminalității, dar și vânătoare de „colaboratori” și de oameni „cu opinii”.
Activistul Mohammed Diab susține că Hamas „a recâștigat controlul asupra a peste 90% din zonele unde este prezent” și că populația e împinsă din nou spre instituțiile grupării pentru acte de identitate, proceduri medicale și acces la justiție. Detaliul care spune totul: aproape toți cei care vorbesc despre asta cer anonimat. Când frica devine condiție de interviu, înseamnă că autoritatea s-a reinstalat.
Economia armistițiului: Gaza ca sursă de venit, nu ca proiect de reconstrucție
În piețe, comercianții descriu nu doar sărăcia, ci revenirea unei fiscalități coercitive. Un vânzător spune că municipalitatea cere 700 de șekeli (225 de dolari) și amenință că îi aruncă în stradă pe cei care nu plătesc. Altul întreabă, aproape retoric, dacă să plătească taxe „țigară cu țigară” sau să-și hrănească copiii.
Și mai relevant: importurile. Odată cu armistițiul, mâncarea și unele bunuri intră mai ușor, iar Hamas ar fi reimpus control strict asupra taxării acestora. Un trader afirmă că taxele „încep de la 20.000 de șekeli și în sus”, în funcție de tip și cantitate, iar refuzul ar fi întâmpinat cu forță, inclusiv răpiri sau amenințări. Diab mai spune că plățile se fac cash, cu baze de date despre importatori, tocmai pentru a nu putea fi urmărit fluxul banilor.
Asta nu e doar „taxare”. E un mecanism de finanțare într-un teritoriu unde banii în numerar și controlul asupra populației pot înlocui instituțiile prăbușite. Iar pentru Israel, orice astfel de venit e suspectat că poate hrăni refacerea capacității militare.
Dezarmarea din planul Trump: condiție politică, imposibilitate practică?
Hazem Qassem, purtător de cuvânt al Hamas, justifică „măsuri excepționale” într-o „stare de urgență” și insistă că intervențiile asupra comercianților sunt „o chestiune pur guvernamentală” fără legătură cu Hamas. Este genul de separare semantică pe care Gaza o cunoaște de ani: Hamas ca partid, Hamas ca guvern, Hamas ca armată – toate în același corp.
În paralel, Israelul ridică miza. Lt. col. Nadav Shoshani, purtător de cuvânt al IDF, spune că Hamas vede armistițiul ca pe un timp de regrupare și că „războiul nu s-a terminat până când Hamas nu este dezarmat”. IDF afirmă că există atacuri zilnice asupra forțelor sale și că patru soldați israelieni au fost uciși de la începutul armistițiului. De cealaltă parte, Ministerul Sănătății din Gaza spune că atacuri israeliene repetate au ucis 603 palestinieni.
În teorie, planul intră în „faza a doua” cu dezarmare, reconstrucție și o arhitectură nouă de securitate. În practică, dezarmarea totală într-un teritoriu cu rețele ideologice și militare adânc înrădăcinate e aproape imposibil de verificat. Ce înseamnă „predarea armelor” concret: cui, ce tipuri, cum verifici? Negociatorii încă „mărunțesc” detaliile, iar tocmai în aceste detalii se rupe orice acord.
Vidul de alternativă: forță internațională în limbo, consiliu tehnocrat în așteptare
Între timp, soluțiile „de tranziție” nu funcționează: o Forță Internațională de Stabilizare rămâne în aer, iar consiliul tehnocrat palestinian care ar trebui să preia administrarea civilă „așteaptă în Egipt”.
Hamas a anunțat că e gata să „transfere autoritatea și guvernarea în toate domeniile” către acest consiliu, dar Diab spune că nu vede semne reale de predare a puterii și invocă „numiri pe scară largă” în posturi vacante, anunțate pe rețele sociale. Qassem neagă recrutări noi și vorbește doar de numiri tehnice, de nivel jos. Chiar dacă ar fi „tehnice”, ele pot fi, în politică, exact pârghiile prin care îți păstrezi controlul după ce pretinzi că ai plecat.
Un semnal discret, dar grăitor, apare și la redeschiderea punctului Rafah pentru evacuări medicale: un martor spune că oficiali ai ministerului Hamas au apărut din a doua zi ca să „ajute la supraveghere”. În Gaza, cine „supraveghează” un flux umanitar controlează și accesul, și loialitățile, și narativul.
Bătălia pentru oameni: tentația „liniei galbene” și războiul de după război
În jurul Rafah, în zone controlate temporar de Israel sub planul Trump, ar fi fost curățat terenul pentru un proiect american de locuințe pentru aproximativ 200.000 de oameni, cu promisiuni de hrană, apă și sprijin medical. Ideea e transparentă: atragi populația din zonele Hamas, slăbești baza de control și de venit a grupării.
Dar mutarea peste „linia galbenă” e percepută de mulți ca o alinere cu inamicul, iar până acum foarte puțini au făcut pasul. Aici se vede miezul problemei: reconstrucția nu e doar despre ciment, ci despre legitimitate. Iar legitimitatea, în Gaza, se joacă pe terenul fricii, al nevoilor și al supraviețuirii.
Finalul incomod este acesta: dacă Hamas reușește să redevină indispensabil ca „stat” (acte, taxe, ordine), atunci dezarmarea cerută de planul Trump devine nu doar o condiție politică, ci o amputare a unui sistem de putere deja replantat. Întrebarea care persistă nu privește soarta armistițiului, ci deznodământul unui alt război, mai tăcut și mai lung: cel dus pentru inimile și mințile celor din Gaza.
Surse: BBC
