Războiul intră în a opta zi și se vede deja adevărata miză: nu doar cine lovește mai tare, ci cine reușește să rupă lanțul alianțelor din Golf. Iranul respinge public cererea lui Donald Trump de „capitulare necondiționată” ca pe un „vis”, dar, în același timp, își cere scuze vecinilor pentru loviturile care au atins ținte civile și promite – condiționat – să oprească atacurile asupra statelor din apropiere. E un mesaj dublu, construit pentru două audiențe: populația iraniană și capitalele arabe care găzduiesc baze americane.
Dincolo de retorică, realitatea e că această confruntare a început să „muște” din economia globală: aprovizionarea cu petrol e „sufocată”, iar transportul aerian mondial e tăiat în bucăți, pe măsură ce rutele se închid și riscul se mută dintr-o zonă în alta. Într-un conflict în care fiecare tabără vorbește despre „apărare”, efectele sunt deja ofensiv globale.
Scuzele rare ale Teheranului: dezescaladare sau manevră?
Într-un discurs preînregistrat difuzat sâmbătă la televiziunea de stat, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a respins ideea capitulării: „dușmanii trebuie să-și ducă visul capitulării necondiționate a poporului iranian în mormânt”. Apoi a venit partea neobișnuită: „Îmi cer personal scuze țărilor vecine care au fost afectate de acțiunile Iranului.”
Teheranul încearcă să reducă furia regională după ce atacurile iraniene au lovit state din Golful Arab. Iar explicația oficială pentru „pauza” promisă e una strict condițională: consiliul de conducere temporară ar fi aprobat suspendarea atacurilor asupra țărilor din apropiere „dacă nu pornește un asalt asupra Iranului din acele state”.
Mai clar a formulat ulterior Mehdi Tabatabaei, adjunct pentru comunicare și anunțuri publice la biroul lui Pezeshkian: dacă statele din regiune „nu cooperează în atacul SUA asupra Iranului”, Iranul nu le va ataca. Dar avertismentul rămâne: „forțele noastre armate puternice vor da un răspuns decisiv oricărei agresiuni din bazele SUA din regiune.”
Această evoluție ridică întrebarea centrală: e semn de slăbiciune – o încercare de a opri sângerarea – sau o încercare de a separa statele din Golf de Washington, prin frică și condiționare?
Trump ridică miza: „distrugere completă”, nu negociere
Reacția Casei Albe (în stilul Trump) nu lasă loc de ambiguitate: președintele SUA a spus că Iranul riscă „distrugere completă” dacă nu capitulează, iar pe Truth Social a amenințat că, dacă nu se predă, „va fi lovit foarte tare”, fiind „luat în serios în considerare pentru distrugere completă și moarte sigură”.
Trump a interpretat scuzele Iranului ca rezultat al presiunii militare americane și israeliene: Iranul ar fi „cerut scuze și s-ar fi predat” vecinilor „din cauza atacului necruțător al SUA și Israelului”. E o lectură convenabilă politic, dar nu neapărat exactă strategic: scuzele pot fi și o încercare de a evita deschiderea simultană a prea multor fronturi regionale.
Oficiali occidentali citați de presă rămân prudenți: e „un punct de date și nu mai mult de atât”, iar capacitatea Iranului ar fi „degradată”, existând „un număr redus de atacuri recent”, conform unor informări Centcom. Cu alte cuvinte: poate fi și calcul, și constrângere.
Faptele de pe teren contrazic discursurile: lovituri, interceptări, aeroporturi în flăcări
În timp ce Teheranul vorbește despre „suspendare”, atacurile par să continue. BBC a obținut imagini cu o presupusă lovitură cu dronă asupra proprietății aeroportului internațional Dubai; drona ar fi lovit lângă Concourse A, iar cel puțin patru aeronave erau vizibile în apropierea locului impactului.
Emiratele Arabe Unite au anunțat că au interceptat sâmbătă 15 rachete balistice și 119 drone. În același timp, Israelul a declarat că a lansat un nou val de lovituri asupra Iranului: 80 de avioane de luptă într-un raid înainte de zori, care a incendiat unul dintre principalele aeroporturi ale Teheranului, Mehrabad. Țintele declarate: o academie militară, un centru de comandă subteran și un depozit de rachete.
Iranul a ripostat: sirene în Israel, explozii raportate deasupra Ierusalimului, dar și în orașe din Golf precum Dubai și Manama, plus în apropiere de Riyadh. Arabia Saudită a spus că a interceptat o rachetă balistică îndreptată spre o bază aeriană care găzduiește personal militar american.
Iar strâmtoarea Hormuz – „gâtul” prin care trece o parte crucială a transportului energetic global – devine o armă în sine: Corpul Gardienilor Revoluției Islamice a anunțat că a lovit un petrolier sub pavilion Marshall Islands în timp ce încerca să tranziteze Hormuz, pe care Iranul „a închis-o în fapt”.
Războiul care s-a lărgit deja: cifrele umane și fronturile secundare
Acest conflict nu mai este doar Iran–Israel–SUA. Potrivit articolului, războiul a fost declanșat de lovituri aeriene comune Israel–SUA care l-au ucis pe liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, iar de atunci s-a extins rapid: în Liban, până în estul Mediteranei și în Oceanul Indian.
Bilanțurile sunt grele:
– Iran: cel puțin 926 de civili uciși și aproximativ 6.000 răniți (Ministerul Sănătății).
– Liban: cel puțin 217 morți (Ministerul Sănătății), pe fondul intensificării raidurilor israeliene, inclusiv asupra suburbiilor sudice ale Beirutului.
– Aproximativ 300.000 de persoane au fugit din case (Norwegian Refugee Council).
– Premierul libanez Nawaf Salam avertizează că se conturează un dezastru umanitar.
În acest peisaj, „scuzele” devin mai mult decât un gest: sunt o tentativă de a opri transformarea întregii regiuni într-un singur teatru de război.
Finalul real al acestei săptămâni nu e în cuvintele lui Pezeshkian sau ale lui Trump, ci în întrebarea pe care o evită toți: cine mai poate controla escaladarea când „condițiile” sunt rachete, iar „diplomația” se face pe Truth Social și prin interceptări? Dacă Hormuz rămâne blocat, iar statele din Golf sunt forțate să aleagă între găzduirea bazelor SUA și propria securitate internă, războiul nu va mai fi despre capitulare. Va fi despre cât de repede se poate rupe ordinea energetică și de securitate a lumii.
Surse: The Guardian