O taxă unică de 50% pe acțiunile marilor companii de inteligență artificială, transformată într-o participație publică. Asta e ideea explozivă pe care senatorul Bernie Sanders o aruncă în mijlocul celei mai mari goane după aur tehnologic din ultimele decenii. Nu e doar o propunere fiscală, ci o încercare de a rescrie proprietatea asupra viitorului: cine controlează AI-ul și cine încasează „trilioanele” promise?
Shelly Prevost from San Francisco, United States, CC BY 2.0, via Wikimedia Commons
În următoarele săptămâni, Sanders (independent, Vermont) spune că va depune „AI Sovereign Wealth Fund Act”, o inițiativă care ar oferi publicului american „o participație directă” în cele mai mari companii AI printr-o taxă de 50% aplicată o singură dată pe acțiunile acestora. Mesajul lui, într-un video de aproape șapte minute, e simplu și tăios: AI nu trebuie să devină încă o mașină de extras bogăție pentru un club restrâns.
Un proiect care atacă miezul: proprietatea, nu doar regulile
Sanders își construiește argumentul pe două promisiuni politice cu priză la publicul său: control democratic și redistribuirea câștigurilor. „Viitorul AI nu mai poate fi dictat de o mână de oligarhi Big Tech”, susține el, iar „trilioanele de dolari” generate de AI ar trebui să „îmbunătățească viețile tuturor”, nu să-i facă „și mai bogați” pe cei deja din vârful piramidei.
Aici e miza reală: nu vorbim despre un set de standarde sau un cod de bune practici, ci despre o intervenție de tip „capitalism cu acționar public”. Sanders practic spune că, dacă AI e construit pe „cunoașterea colectivă a umanității”, atunci și profiturile trebuie să fie colective. În traducere politică: datele și munca intelectuală difuză a societății au fost monetizate, iar acum societatea cere dividend.
Lista „vinovaților” invocați e și ea un semnal: Elon Musk, Jeff Bezos, Mark Zuckerberg, Larry Ellison – simboluri ale concentrării de capital și putere. Nu e întâmplător: proiectul e calibrat ca un referendum moral asupra miliardarilor, nu ca o discuție tehnică despre modele de limbaj.
IPO-urile care schimbă ritmul: fereastra politică se îngustează
Propunerea vine într-un moment în care piața se pregătește să pună etichete de preț uriașe pe AI. Trei companii de prim-plan – Anthropic, OpenAI și SpaceX – încearcă să se listeze la bursă mai târziu în acest an, iar Anthropic a anunțat deja că a depus documente la Securities and Exchange Commission pentru IPO.
Odată cu listările, presiunea pe „creștere cu orice preț” se mută din laboratoare în bilanțuri publice. Iar acolo, întrebarea devine incomodă: cine plătește costurile reale ale revoluției AI – energia, infrastructura, impactul social – și cine ia câștigul?
Energia: factura invizibilă a inteligenței artificiale
Sanders nu vorbește doar despre bani, ci și despre infrastructura care ține AI-ul în viață: centrele de date. Un raport din 2024 al Lawrence Berkeley National Laboratory arată că centrele de date au consumat aproximativ 4,4% din totalul electricității SUA în anul precedent și ar putea ajunge între 6,7% și 12% până în 2028. Aceste cifre nu sunt detalii de subsol; sunt semnalul că AI nu e „cloud”, ci industrie grea mascată în software.
În martie, Sanders și Alexandria Ocasio-Cortez (democrată, New York) au depus „Artificial Intelligence Data Center Moratorium Act”, o propunere care ar opri construirea de noi centre de date până la introducerea unor „garanții” federale: evaluări guvernamentale ale produselor AI, măsuri împotriva înlocuirii locurilor de muncă și protecții ca centrele de date să nu crească facturile la utilități/energie ale consumatorilor.
Pe de altă parte, președintele Donald Trump a anunțat tot în martie un acord cu mari firme tech pentru ca acestea să acopere costul electricității consumate de infrastructura AI. Ideea pare rezonabilă la prima vedere, dar rămâne întrebarea: „acoperă costul” înseamnă și investiții în rețea, în capacitate, în stabilitate, sau doar o notă de plată contabilă?
Reglementare „voluntară”: linia de fractură dintre Washington și Big Tech
Trump a semnat marți și un ordin executiv care permite laboratoarelor AI să ofere „voluntar” guvernului modelele lor pentru până la 30 de zile de testare înainte de lansarea publică. Sanders a atacat exact acest cuvânt, „voluntar”, și a spus că ordinul „aproape că nu face nimic pentru a proteja americanii”.
Aici se vede ruptura de filozofie: administrația mizează pe cooperare și autoreglementare, Sanders mizează pe constrângere și redistribuire. Cine are dreptate? Depinde de câtă încredere mai are societatea în promisiunea că marile companii își vor limita singure puterea într-o cursă globală în care rivalii nu încetinesc.
Finalul rămâne deschis, dar întrebarea e deja pe masă: dacă AI va produce într-adevăr „trilioane”, vom trăi într-o economie în care tehnologia devine un bun public cu dividend social sau într-una în care democrația negociază mereu din defensivă cu câteva consilii de administrație?
Surse: The Washington Times
