2/11/2025 Scris de: Adrian Stoica
În Venezuela, puterea și vulnerabilitatea se măsoară în barili, rute maritime și alianțe. Ceea ce pare o luptă împotriva cartelurilor poate fi, de fapt, un nou episod al bătăliei globale pentru influență și resurse.
În toamna lui 2025, dosarul Venezuela a redevenit nodul în care se leagă energie, securitate (anti-drog) și geopolitică majoră. După o vară de escaladare operațională a SUA în Caraibe, Caracas a cerut sprijin militar Moscovei și Beijingului (și, potrivit unor relatări, și Teheranului) pentru a-și reface capabilitățile — radare, reparații pentru avioane, drone cu rază extinsă, bruiaje GPS și chiar sisteme de rachete. Rusia a denunțat public „forța excesivă” a SUA și a reafirmat sprijinul pentru suveranitatea Venezuelei, semnalând că „dosarul Caracas” intră în registrul competiției de mare putere.
1) Noua piesă de pe tabla geopolitică: cererea de ajutor a lui Maduro
În ultimele zile din octombrie și la începutul lunii noiembrie, mai multe publicații majore au relatat că Maduro a transmis scrisori către Vladimir Putin și Xi Jinping, cerând sprijin militar pentru întărirea apărării aeriene, repararea avioanelor rusesti Su-30MK2, piese și radare, drone cu rază extinsă, scramblere GPS și posibile sisteme de rachete. Pe lângă Rusia și China, unele surse menționează și o deschidere spre Iran. Substanța acestor cereri este legată explicit de creșterea prezenței militare americane în Caraibe în cadrul campaniei anti-narcotice.
Răspunsul public al Rusiei a venit imediat: Moscova a condamnat „forța excesivă” a SUA în Caraibe, s-a aliniat declarativ cu Caracas și a amintit parteneriatul strategic semnat în mai 2025. Ulterior, Kremlinul a transmis că „monitorizează îndeaproape” situația. Mesajul este dublu: solidaritate politică cu aliatul din emisfera vestică și semnal către Washington că presiunea militară nu va rămâne fără replică în planul sprijinului diplomatic și (selectiv) tehnico-militar.
2) Axul energetic: unde sancțiunile întâlnesc economia „gri”
Pe frontul energiei, 2025 a fost anul revenirii PDVSA peste pragul de ~1 million bpd în anumite luni, în ciuda revenirii la regim strict de sancțiuni în 2024 și a licențierii extrem de selective în 2025. Această „reziliență” rezultă dintr-un mix: licențe punctuale, discounturi comerciale, rute opace și o „flotă-umbră” tot mai sofisticată — mecanisme pe care Rusia le-a perfecționat după propriile sancțiuni, iar Venezuela le copiază adaptat. Pentru Washington, lecția este că designarea nu mai ajunge; contează enforcement-ul maritim şi financiar (asigurări, STS, brokeraj, bănci corespondente).
Criza de încredere contractuală se vede şi în vecinătate: Caracas a suspendat cooperarea energetică cu Trinidad & Tobago – inclusiv proiecte de gaze – în plină perioadă de tensiuni regionale, manevră interpretată de investitori ca semn de volatilitate politică şi căutare de pârghii de negociere. În paralel, Venezuela a cerut detalii despre testele Exxon în apele Trinidadului, încă un indiciu al jocului geopolitic pe resurse.
3) Frontul anti-drog: de la „război” la operaţiuni „kinetice”
Campania americană anti-narcotice din Caraibe/E Pacific a evoluat, în ultimele luni, către operaţiuni letale împotriva ambarcațiunilor suspecte, însoțite de dislocări navale şi aeriene substanțiale. Bilanțul raportat public: zeci de ambarcaţiuni interceptate şi zeci de morţi în 2025 — cifre contestate şi aflate în centrul unei dezbateri juridice aprinse privind legalitatea acestor lovituri, atât în dreptul internaţional, cât şi în raport cu legislaţia americană (interdicţia asasinatului etc.). Caracas a sesizat Consiliul de Securitate ONU, iar retorica anti-americană a fost completată de măsuri interne – consolidarea trupelor în zonele de coastă.
După standardul american, „narco‐statul” venezuelean şi conexiunile cu rețele precum Tren de Aragua sau Cartel de los Soles justifică o abordare de securitate ce depășește simplul joc al sancţionării. Din perspectiva Caracasului, însă, această doctrină este acoperirea unei strategii de schimbare de regim, motiv pentru care umbrela de protecţie (politică, tehnică, informaţională) oferită de Moscova şi Beijing devine crucială.
4) „Scrisorile către Putin şi Xi”
Solicitarea de radare, rachete, reparaţii de avioane şi drone marchează o schimbare calitativă: Caracas militarizează răspunsul la presiunea SUA, mizând că un minim de sprijin tehnic din Est ridică costurile pentru Washington şi îl constrânge la negociere. Însă capacitatea Rusiei de a oferi pachete substanțiale e limitată de războiul din Ucraina şi de propriile constrângeri bugetare (până la ideea de împrumuturi în yuani pe piaţa internă). China, mai prudentă pe dimensiunea militară, îşi poate maximiza influenţa pe zona tehnologică, dual-use şi finanţare.
Pe termen scurt, chiar şi livrări modeste (piese, overhaul-uri, câteva sisteme) pot îmbunătăţi disponibilitatea flotei aeriene venezuelene şi pot complica gestiunea spaţiului aerian pentru orice operaţiune americană. Pe termen mediu, însă, dependenţa de furnizori sancţionaţi/condiţionaţi rămâne o vulnerabilitate: spares, instruire, mentenanţă, muniții – toate devin costuri recurente pe care o economie aflată sub sancţiuni le suportă greu.
5) Dincolo de Venezuela: ecuaţia latino-americană
America Latină e traversată de tensiuni democratice, economii volatile şi reţele criminale transnaţionale. Faptul că Venezuela alege să-şi caute garanţii la Moscova/Beijing transmite un mesaj către alte regimuri fragile din regiune: există alternative la „condiționalităţile” occidentale, însă preţul este o suzeranitate economică mult mai opacă şi integrarea într-un ecosistem de eludare a regulilor financiare occidentale. Din perspectivă americană, a lăsa Venezuela să creeze precedent înseamnă revizuirea întregii arhitecturi de securitate a emisferei.
6) Ce poate să facă Europa
Un ton european cere evitarea binarismului „hard power vs. hard power”. UE are interes în stabilitatea Americii Latine (migraţie, mediu, energie) şi poate juca rolul de intermediar: susţinere pentru instituţii democratice, cooperare juridică pe zona anti-drog, investiţii „verzi” care să reducă dependenţa de rentele opace. Spre deosebire de SUA, care proiectează forţă în proximitatea sa strategică, Europa poate proiecta rezilienţă: stat de drept, platforme de verificare a comerțului energetic, standarde pentru asigurare navală şi compliance – toate coordonate cu G7 pentru a închide breşele flotei-umbră, dar fără a împinge regiunea într-o polarizare totală.
7) Noiembrie 2025
Fapt nou esențial: Caracas a cerut sprijin militar Rusiei și Chinei, vizând capabilităţi defensive şi de negare a accesului (radare, reparaţii Su-30MK2, drone, bruiaj, rachete). Este cel mai clar semn din ultimii ani că dosarul se militarizează pe faţă, dincolo de sancțiuni şi contrapresiune economică.
Răspunsul Moscovei: sprijin politic şi retorică dură la adresa SUA, cu semnalizare a parteneriatului strategic din mai. Capacitatea de livrare rămâne însă incertă, pe fondul priorităţilor ruse.
Cadrul legal şi reputaţional: Disputa privind legalitatea loviturilor americane complică legitimitatea operaţiunilor; Caracas exploatează această falie în forurile internaţionale.
Riscul de „accident strategic”: introducerea de noi senzori/efectoare (radar, anti-acces, bruiaj) într-un teatru deja tensionat sporeşte riscul de incident între forţe americane şi mijloace venezuelene (sau „proxy”).
Fereastra pentru diplomaţie: Tocmai pentru că toate pârghiile – energie, anti-drog, militar – au fost activate, se conturează o fereastră scurtă pentru de-escaladare: garanții verificabile pe anti-drog, comerț energetic trasabil, limite militare şi o mediere europeană dispusă să pună laolaltă standardele (G7/UE) cu realităţile latino-americane.
Concluzie:
Noiembrie 2025 fixează noul stadiu al dosarului: Venezuela încearcă să internaţionalizeze balanţa de putere prin apel la Rusia şi China, în timp ce SUA migrează de la „sancţiuni + licenţe selective” la „sancţiuni + operaţiuni”. Rezultatul imediat este o accelerare a măsurilor de securitate și a percepției crizei ca amenințare regională. Pe termen mediu, rezilienţa energetică a Caracasului depinde de rețelele gri și de umbrela Estului; durabilitatea politică, însă, va depinde de abilitatea de a gestiona costurile (financiare, legitimitate, risc militar). Dacă există o ieșire, ea trece prin verificabil: anti-drog real (nu declarativ), comerţ energetic trasabil, limite militare și o mediere europeană dispusă să pună laolaltă standardele cu realităţile.
Surse citate:
- The Washington Post – „As U.S. ramps up pressure, Venezuela pleads with Moscow and Beijing for help”, 31 oct. 2025.
- Reuters – „Russia denounces ‘excessive’ U.S. military force in Caribbean, backs Venezuela”, 1 nov. 2025.
- The Moscow Times – „Venezuela’s Maduro Seeks Russian Military Support…”, 31 oct. 2025.
- Kyiv Independent – „Venezuela reportedly requests missiles, radars from Russia”, 31 oct. 2025.
- TRT World – „Venezuela seeks support from allies amid rising US pressure”, 31 oct.–1 nov. 2025.
- TASS – „Venezuela asks Russia, China, Iran for help…”, 1 nov. 2025.
- Anadolu Agency – „Russia closely monitoring developments in Venezuela: Kremlin”, 2 nov. 2025.
- Reuters – „Are the deadly U.S. strikes on alleged drug vessels legal?”, 31 oct. 2025.
- Reuters – „Venezuela asks U.N. Security Council to say U.S. strikes illegal”, 16 oct. 2025.
- Reuters – „Putin and Venezuela’s Maduro sign strategic partnership agreement in Moscow”, 7 mai 2025.
- Reuters – „Venezuela suspends energy agreements with Trinidad…”, 27 oct. 2025.
