Potrivit Euronews, în decembrie 2025, o instanţă din Sofia a respins cererea de extrădare formulată de autoritățile libaneze împotriva lui Igor Grechushkin – cu cetăţenie rusă și cipriotă, acuzat de implicare în transferul încărcăturii de nitrat de amoniu care avea să provoace una dintre cele mai mari explozii non-nucleare din istoria modernă. Grechushkin este asociat cu nava MV Rhosus, sub pavilion moldovenesc, care a transportat cele aproximativ 2.700 de tone de nitrat de amoniu abandonate ulterior în portul Beirut.
Judecătorii bulgari au motivat refuzul prin lipsa unor garanții din partea Libanului că suspectul nu riscă pedeapsa cu moartea și că, în cazul unei condamnări, sancțiunea nu ar fi aplicată. Sistemul juridic bulgar, la fel ca cel al altor state europene, impune astfel de garanții drept condiție obligatorie înaintea oricărei extrădări. În lipsa lor, instanța a decis că transferul nu poate avea loc, iar Grechushkin rămâne deocamdată în libertate, sub supravegherea autorităților din Bulgaria.
Cazul readuce în prim-plan o anchetă internațională marcată de întârzieri, blocaje politice și o lipsă cronică de responsabilizare. Explozia devastatoare din 4 august 2020, cauzată de detonarea uriașei cantități de nitrat de amoniu depozitată necorespunzător, a ucis peste 220 de persoane, a rănit mii și a distrus cartiere întregi din Beirut. Silozurile de cereale din port, transformate în simbol al tragediei, au rămas ani la rând în picioare ca un monument al eșecului instituțional libanez.
Grechushkin, care ar fi abandonat atât nava, cât și echipajul în 2014, a fost considerat de anchetatori o piesă importantă în reconstituirea lanțului de responsabilități care a dus la tragedie. Totuși, investigația din Liban s-a lovit constant de lipsa cooperării politice interne, interferențe ale diferitelor grupări și demisii succesive ale magistraților însărcinați cu dosarul. Pentru familiile victimelor, refuzul Bulgariei nu face decât să prelungească sentimentul că adevărul și responsabilitatea rămân încă departe.
Pe de altă parte, autoritățile bulgare au reiterat că decizia nu reprezintă o declarație asupra vinovăției sau nevinovăției lui Grechushkin, ci doar aplicarea strictă a legislației privind protecția drepturilor fundamentale. Procurorii din Sofia iau în calcul un apel, dar șansele unei soluții diferite depind în mare măsură de capacitatea Libanului de a oferi garanțiile cerute — lucru dificil în contextul actualei crize politice și judiciare din țară.
Pentru Liban, dosarul MV Rhosus este doar o parte dintr-o ecuație mult mai amplă. Explozia din 2020 a accelerat prăbușirea economică, a declanșat proteste masive și a subminat încrederea populației în instituții. În ciuda promisiunilor repetate ale conducerii politice, puțini oficiali au fost trași la răspundere, iar ancheta s-a transformat într-un simbol al stagnării statului.
Decizia Bulgariei, deși previzibilă din punct de vedere juridic, reaprinde întrebări esențiale: cine este cu adevărat responsabil pentru cele 2.700 de tone de nitrat de amoniu aduse în port, de ce au fost abandonate, cine a aprobat depozitarea lor, și de ce, timp de șase ani, nimeni nu a luat măsuri concrete pentru eliminarea riscului? Pentru familiile victimelor, răspunsurile întârzie, iar fiecare blocaj internațional pare încă o ușă închisă în calea justiției.
Până la clarificarea situației, Grechushkin rămâne un om liber pe teritoriul UE, iar Libanul continuă să caute soluții juridice pentru a-și relansa ancheta. Tragedia din Beirut, însă, rămâne o rană deschisă: un amestec de neglijență, corupție și impunitate, care a schimbat definitiv destinul unui oraș și al unei țări.
10/12/2025
Scris de Ziare pe Scurt
Sursa: Euronews
