15/11/2025 Scris de Adrian Stoica
Cum trăiesc tinerii din Ucraina și Rusia un război care le fură viitorul
În noiembrie 2025, la aproape patru ani de la invazia rusă la scară largă în Ucraina, ecourile conflictului răsună nu doar pe câmpurile de luptă, ci și în sufletele unei generații care ar trebui să construiască viitorul. Tinerii – acei sub 30 de ani, născuți în era internetului și a globalizării – reprezintă nucleul unei societăți sfâșiate. Pentru ei, războiul nu este o abstracție istorică, ci o realitate crudă: sirene de alarmă care întrerup nopțile, prieteni pierduți pe front sau prieteni arestați pentru proteste.
În Ucraina, ei luptă pentru supraviețuire și identitate; în Rusia, ei navighează un labirint de propagandă și teamă. Dar dincolo de frontiere, sentimentele lor dezvăluie o paralelă dureroasă: o dorință comună de normalitate, furată de decizii luate de alții. Acest editorial explorează perspectivele lor, bazat pe sondaje recente, mărturii și analize, pentru a înțelege nu doar durerea, ci și potențialul unei reconcilieri fragile.
Ucraina: Reziliența cu preț
În Ucraina, generația crescută sub umbra amenințării rusești – cei născuți după 1991 – poartă cicatricile unui conflict care le-a răpit copilăria. Potrivit unui raport UNDP din 2025, tinerii ucraineni rămân remarcabil de uniți în jurul valorilor democratice și patriotice, chiar dacă sentimentul public s-a deteriorat. Aproape 82% dintre adolescenți se declară încrezători în propriul viitor, iar 60% văd un orizont pozitiv pentru Ucraina, deși un sfert ia în calcul emigrarea ca opțiune de supraviețuire.
Această reziliență se manifestă concret: proporția tinerilor implicați în voluntariat a explodat de la începutul invaziei, transformându-i pe mulți din studenți în soldați voluntari. Serhiy, un tânăr de 20 de ani din Kiev, care a abandonat universitatea pentru front, mărturisește simplu: „Nu puteam să-mi spun că nu au nevoie de mine.” Mărturia sa ilustrează un sentiment de datorie profundă, amestecat cu o furie viscerală față de agresor.
Totuși, sub această suprafață de curaj zace o oboseală cruntă. Generația de 18-24 de ani, crescută sub sirene de raid aerian, se confruntă acum cu mobilizarea forțată, care a dus la fuga a aproape 100.000 de tineri în doar două luni, după relaxarea restricțiilor. Filozoful ucrainean Evhen Dykyi descrie paradoxul: „Am crescut o generație care a plecat imediat ce a putut. Aveau nevoie doar să fie mobilizați.”
Această emigrație masivă nu este doar evaziune, ci un strigăt de disperare: tinerii văd războiul ca pe un hoț de oportunități, care le distruge educația și visele. Sondajele arată că, deși majoritatea consideră lupta „incomparabil mai bună decât teroarea ocupației rusești”, costul psihologic este imens – anxietate, depresie și un sentiment de izolare crescând.
Kate, o tânără din Harkov, surprinde această alienare pe rețelele sociale: „Urlu în vid, văzând cum mașina de propagandă câștigă, măcinând adevărul și, odată cu el, viețile noastre.” Pentru ea și semenii săi, războiul este o luptă dublă: pe front și împotriva unei lumi care, uneori, pare surdă la suferința lor.
Rusia: Opoziția sub cenușă
Pe de altă parte, în Rusia, tinerii reprezintă un bastion al opoziției latente, unde propaganda statală se ciocnește de realitatea digitală. Un sondaj din începutul lui 2025 relevă că doar 29% dintre cei de 18-29 de ani susțin prioritatea acordată războiului, iar doar 35% cred că anturajul lor îl aprobă.
Această generație, modelată de internet și de deziluzia post-sovietică, vede invazia ca pe un furt al viitorului lor. „Războiul ne răpește viitorul”, subliniază analizele Wilson Center, arătând cum tinerii ruși – cei mai expuși la conținuturi occidentale prin VPN-uri – resping narativa oficială.
Apatia se instalează: un sondaj recent arată că 52% susțin încă invazia, dar 48% se opun, iar sub 40 de ani, ura față de Putin și război domină. Mihail Hodorkovski, fost deținut politic, descrie opinia publică ca „fragilă”: doar 15-20% se opun deschis, 50% sunt indiferenți dar temători de înfrângere, iar susținătorii adevărați sunt în mare parte bătrâni, incapabili să lupte.
Mărturiile personale amplifică această schismă. Pe rețele, tineri ruși vorbesc despre degradarea sistemului politic și despre dorința de a trăi fără război: „Afacerile, locuințele, medicina – totul se va degrada.” Chiar și în dezbateri televizate germane, studenți ruși sau de origine rusă exprimă deziluzie: „Nu cred că ucrainenii s-au ajutat luptând împotriva Rusiei. Aș prefera o Germanie condusă de Putin decât una în război.”
Totuși, nu toți sunt uniți în opoziție. Jurnalista Elisabeth Eliseeva critică generația sa pentru ignoranță: „Nu pot nici să descifreze ‘SMO’ (operațiune militară specială), dar recunosc rapperi agenți străini.” Ea pledează pentru implicare forțată – excursii obligatorii în Donbas – văzând consumerismul latent ca o amenințare la adresa țării. Această diviziune internă subliniază tensiunea: propaganda eșuează la Generația Z, dar frica de represiune înăbușă vocile.
Două maluri, aceeași pierdere
Comparând cele două maluri ale Niprului, diferențele sunt evidente, dar similitudinile – tulburătoare. Ambele generații pierd ani prețioși: ucrainenii în tranșee sau în exil, rușii în indiferență sau proteste subterane. Un sondaj din august 2025 notează o „scindare” în Rusia: rezidenții din zonele de frontieră devin apatici, necrezând că războiul se va termina curând.
În Ucraina, un soldat poreclit „Forester” surprinde cinismul comun: „Copiii mei nu vor să lupte, pentru că înțeleg că războiul e pentru săraci.” Kate din Harkov adaugă o notă universală: „Credeam că social media ar opri genocidurile azi. Dar acum, în era asta, mii (de oameni, n.a.) cred că merităm atacul.”
Această deconectare – între victime și observatori, între propagandă și adevăr – erodează încrederea globală, dar și speranța internă.
Ce înseamnă asta pentru pace?
Tinerii nu sunt doar victime; ei sunt arhitecții posibili ai reconcilierii. Sondajele arată că, deși ucrainenii au atitudini negative față de Rusia – atitudini care nu se vor ameliora curând – tinerii ruși acceptă masiv o Ucraină independentă. Dacă liderii – de la Kremlin la Casa Albă – ar asculta aceste voci, războiul ar putea deveni o lecție, nu o moștenire.
Inițiative precum cele ale Olenei Zelenska, care promovează încrederea în viitor, sau protestele rusești subterane, sugerează un potențial. Dar fără presiune internațională pentru dialog – și fără oprirea propagandei – generația aceasta riscă să devină una pierdută.
În final, sentimentele tinerilor din Ucraina și Rusia nu sunt doar ecouri ale războiului, ci semnale de alarmă. Ei cer normalitate: universități deschise, nu buncăre; conexiuni digitale, nu cenzură; un viitor comun, nu unul sfâșiat.
Liderii lumii, obsedați de geopolitică, ar trebui să se oprească și să asculte. Pentru că, în tăcerea lor, acești tineri strigă mai tare decât orice armă: ajunge.
Pacea nu este o iluzie, este o alegere. Și generația lor merită să o facă.
Surse: UNDP, Kyiv Independent, Wilson Center, ISW, Al Jazeera, interviuri media 2024–2025
