În vestul orașului Rosario, într-o noapte de început de august 2026, o casă a fost ciuruită. Nu e, din păcate, o știre exotică pentru al treilea cel mai mare oraș al Argentinei, un loc care a ajuns să fie rostit în aceeași frază cu „droguri” și „violență” cu o ușurință cinică. Detaliul care mușcă, însă, nu sunt gloanțele. E bannerul lăsat la fața locului, un mesaj pentru Matías Ignacio Gazzani și încă un suspect din anturajul lui.
O semnătură, un avertisment, o invitație la război. Și, ca să fie clar că nu e un gest teatral izolat, presa locală a notat că a fost „al doilea atac” împotriva acelorași ținte, „în mai puțin de 72 de ore”.
Asta e noua gramatică a puterii în Rosario: nu mai ai nevoie să controlezi orașul ca să-l ții în tensiune. Îți ajunge să controlezi ritmul.
„Los Menores”, un nume care sună aproape ca o poreclă aruncată într-un colț de cartier, a devenit, în câțiva ani, unul dintre cele mai puternice grupuri criminale din Rosario, după cum îl descrie InSight Crime. A apărut în jurul lui 2020, iar procurorii îi fixează începutul în aprilie, în 7 de Septiembre, un bastion din nord-vestul orașului. Nu e genul de origin story romantic: nu există un moment fondator clar, o fotografie cu „primii oameni”. Există doar un vid. Și o regulă veche a lumii interlope: când un vid se deschide, cineva îl umple.
Vidul s-a numit slăbirea Monos și a Alvarado Clan — arestări, lovituri în lanțul de comandă, o fragmentare care, pe hârtie, ar trebui să fie o victorie a statului. În practică, fragmentarea a funcționat ca o piață liberalizată: mai mulți jucători, mai multe alianțe, mai multe trădări, mai multe motive ca violența să devină limbajul standard. Menores n-a venit să inventeze nimic; a venit să profite de o lume în care nimeni nu mai poate dicta singur regulile.
Ce se vede din exterior sunt activitățile: distribuție cu amănuntul de marijuana și cocaină, jocuri de noroc online și „fizice”, spălare de bani — exact genul de portofoliu care face ca un grup să nu depindă de o singură sursă de venit și, mai important, să-și poată plăti războaiele. Dar partea interesantă e că Menores pare să fi înțeles ceva ce statul încă refuză să admită public: că Rosario nu e doar un teritoriu, e o rețea de economii paralele. Drogurile sunt doar intrarea. Restul sunt infrastructuri: bani, protecție, loialități, acces.
Începând din 2022, Menores apare tot mai des în investigațiile poliției legate de incidente violente. Asta nu înseamnă neapărat că atunci a devenit violent; înseamnă că atunci a devenit vizibil. Iar vizibilitatea, în lumea asta, e o monedă ambivalentă: te face mai temut, dar te face și mai vânat.
Gazzani, liderul despre care se spune că ar coordona o „cooperativă narco”, e fugar din februarie 2024 și se află în fruntea listei celor mai căutați din Santa Fe. „Cooperativă” e un cuvânt care, pus lângă „narco”, sună aproape indecent de modern. Și totuși, descrierea e utilă: nu vorbim neapărat despre o piramidă rigidă, ci despre o structură flexibilă care poate agrega grupuri mai mici, actori oportuniști, oameni care știu să vândă, să transporte, să spele bani, să intimideze. Un fel de platformă criminală. Iar platformele, știm din alte domenii, au o calitate enervantă: dacă le tai un cap, nu se prăbușesc. Se reconfigurează.
Arestarea din decembrie 2024 a lui Lisandro Damián Contreras, „Licha” sau „Limón”, capturat în Tigre, provincia Buenos Aires, a fost prezentată ca o lovitură semnificativă. Și probabil că a fost. Dar chiar și presa locală a admis, cu o sinceritate rară, că grupul continuă să joace un rol important în peisajul criminal al orașului. E una dintre acele fraze care, citite atent, sună ca o capitulare administrativă: am lovit, dar n-am schimbat ecuația.
Ecuația se vede cel mai clar acolo unde Rosario își trăiește pasiunile: în jurul fotbalului. În noiembrie 2024, Andrés Bracamonte („Pillín”) și Daniel Attardo („Rana”), lideri ai grupării de suporteri a clubului Rosario Central, au fost uciși. Ancheta a legat membri ai Menores de crime și a deschis o întrebare care nu e doar despre stadion: au fost aceste ucideri motivate de dorința de a câștiga influență asupra zonei și economiilor ilicite din jurul clubului? Dacă răspunsul e „da”, atunci fotbalul nu mai e decor. E infrastructură criminală: vânzare de droguri, speculă cu bilete, control social, legitimitate de cartier. O „barra brava” nu e doar o galerie; e o instituție informală care poate mobiliza oameni, poate intimida, poate negocia. Cine o controlează are un tip de putere pe care poliția îl înțelege prea târziu: puterea de a face ordine — sau dezordine — fără uniformă.
Între timp, Menores joacă un joc dublu cu rivalii. Oficial, Monos rămâne principalul adversar, mai ales în nord-vestul orașului, acolo unde bastioanele — 7 de Septiembre, La Tablada, Villa Bombacha, Emaús, Stella Maris, Hostal del Sol — nu sunt doar puncte pe hartă, ci piețe, rute, familii, frici. Și totuși, o investigație din 2025 a identificat o rețea de trafic cu puncte de vânzare retail legate atât de Monos, cât și de Menores. Rivalitate, dar și suprapunere. Conflict, dar și cooperare. Pentru un observator extern, pare contradictoriu. Pentru piața ilegală, e logic: când banii sunt suficient de mulți, ideologia devine un lux.
Mai există un detaliu care ar trebui să ne facă atenți: anchetatorii cred că rețeaua coordonată de Gazzani a început să mute cantități de cocaină care depășesc nevoile pieței locale. Asta schimbă scara poveștii. Rosario nu mai e doar un loc unde se vinde; devine un nod. Se vorbește despre extindere către zona metropolitană Buenos Aires și provincia Córdoba, deși rămâne neclar dacă e o expansiune teritorială stabilă sau doar parteneriate temporare. Dar și incertitudinea e, aici, un semn: când nimeni nu poate spune cu siguranță unde se termină o organizație și unde începe alta, înseamnă că ai de-a face cu un ecosistem, nu cu o bandă.
InSight Crime notează că, în pofida presiunii crescânde și a „mai multor lovituri majore”, Menores nu și-a pierdut influența. Explicația propusă — structură flexibilă și capacitate de a forja alianțe — e convingătoare, dar incompletă. Adevărul incomod e că statul se luptă, de ani buni, cu o imagine veche a crimei organizate: lideri carismatici, ierarhii clare, teritorii colorate pe hartă. În timp ce crima, ca orice industrie, a învățat să se fragmenteze, să se externalizeze, să se adapteze la șocuri.
Și aici apare întrebarea pe care materialele oficiale o ocolesc, pentru că e prea politică: ce anume „câștigă” Rosario din această luptă? Dacă fiecare arestare produce două facțiuni noi, dacă fiecare „lovitură semnificativă” e urmată de un banner și încă o rafală, atunci succesul se măsoară doar în comunicate. Pe teren, succesul ar trebui să se măsoare în tăcere. Iar tăcerea e rară.
Menores e, în felul lui, un simptom al unei modernizări criminale: nu mai e nevoie de un cartel monolitic ca să ai o economie narco funcțională. Îți ajunge o rețea care poate vinde la colț, poate spăla în spate, poate negocia cu un aliat azi și îl poate împușca mâine. Rapoartele vorbesc despre alianțe cu actori legați de Alvarado Clan și Riquelme Clan; despre Santino Alvarado descris ca aliat; despre rivalități care se rearanjează după oportunități. E o politică externă, doar că fără ambasade.
În noaptea aceea din august 2026, casa atacată a fost, probabil, doar o adresă. Un punct într-un conflict care nu se mai poartă pentru „onoare”, ci pentru fluxuri: cine vinde, cine taxează, cine spală, cine decide. Bannerul e partea care rămâne în memorie tocmai pentru că e uman: cineva a simțit nevoia să scrie, să fie văzut, să transforme violența în mesaj. Gloanțele sunt limbajul; bannerul e literatura.
Iar neliniștea, la final, nu e dacă Menores va fi „înfrânt”. Întrebarea reală e dacă Rosario mai are timp să-și recupereze spațiile în care viața nu trebuie să fie tradusă în amenințări. Cât timp figurile cheie rămân active și rețelele persistă, spune evaluarea InSight Crime, Menores va rămâne o forță importantă. Aș adăuga ceva: cât timp orașul rămâne un nod profitabil, nu doar o comunitate, forțele se vor schimba, numele se vor schimba, dar bannerul — acel impuls de a marca teritoriul cu frică — va găsi mereu un perete pe care să fie agățat.
Sursă: InSight Crime
