În cel mai lung discurs „State of the Union” din istoria recentă a SUA — 107 minute, aproape două ore — Donald Trump a încercat să facă două lucruri simultan: să-și repare relația cu alegătorul american pe tema economiei și să-și păstreze libertatea de manevră pentru o escaladare majoră în Orientul Mijlociu. Pentru Europa, mesajul real nu a fost ce a spus despre UE (aproape nimic), ci ce a transmis despre direcția Americii: mai populistă în interior, mai imprevizibilă în exterior.
Într-un an de alegeri de mijloc de mandat, nu e doar retorică. E un plan de campanie.
The White House, Public domain, via Wikimedia Commons
Economia ca armă electorală: „401(k) pentru toți” și războiul cu investitorii imobiliari
Trump a ales să pună economia în centrul discursului tocmai când cifrele de încredere îl dor: potrivit AP-NORC, doar 39% dintre adulții americani îi aprobă modul în care gestionează economia (februarie). Asta explică tonul triumfalist — „economia e în plină forță” — și lista de prețuri despre care spune că scad: benzină, rate la credite ipotecare, medicamente. Problema, pe care adversarii o vor exploata, e riscul de disonanță: dacă oamenii „simt” altceva în portofel, optimismul prezidențial poate suna a rupere de realitate.
Două propuneri punctează însă o mutare strategică: Trump împrumută teme populiste care, până de curând, erau asociate mai degrabă cu stânga.
Prima: un plan de economisire pentru pensie, „de tip 401(k)”, garantat de guvern pentru angajații care nu au contribuție de la angajator, cu o potrivire (match) de până la 1.000 de dolari anual. Casa Albă ar vedea schema ca un fel de „Thrift Savings Plan” pentru restul Americii, folosind mecanismul „Savers Match” din legea Secure 2.0 (2022), care ar urma să înceapă din 2027 pentru lucrători cu venituri mici. Mesajul e simplu: „toată lumea să poată câștiga din bursa în creștere”. Dar aici e și vulnerabilitatea: dacă bursa devine argument politic, orice corecție serioasă se transformă în cost electoral.
A doua: reluarea apelului de a interzice investitorilor instituționali mari (inclusiv private equity) să cumpere locuințe unifamiliale, cerând Congresului să transforme în lege un ordin executiv deja semnat. „Case pentru oameni, nu pentru corporații”, a spus Trump. Coincidență sau calcul, democrații veniseră chiar în aceeași zi cu un plan similar de limitare a achizițiilor de locuințe de către investitori mari. În termeni politici, e o tentativă de a „dezamorsa” tema accesibilității locuințelor, una dintre cele mai toxice pentru partidul aflat la putere.
Tarifele după decizia Curții Supreme: calm în discurs, presiune în culise
Un detaliu care contează pentru piețele globale și, implicit, pentru Europa: discursul a venit la scurt timp după ce Curtea Supremă a lovit în politica lui emblematică de tarife globale. În locul atacurilor frontale la adresa judecătorilor (pe care îi numise anterior „o rușine pentru familiile lor”), Trump a ales un cuvânt mai rece: decizia e „nefericită”.
În schimb, a transmis alt semnal: nu renunță. A apărat politica tarifară și a susținut că, după hotărâre, a crescut tarifele globale de la 10% la 15%. A insistat că statele și companiile „vor păstra acordurile” deja negociate și a sugerat că puterea sa de a încheia „un nou acord” ar putea duce la tarife și mai dure. Pe rețelele sociale, a amenințat explicit țările care „se joacă” folosind decizia Curții: vor primi tarife „mult mai mari, și mai rele”.
Pentru Europa, lecția e veche, dar devine tot mai clară: chiar și când instituțiile americane îi blochează anumite instrumente, Trump caută rute alternative pentru același rezultat. Iar incertitudinea, nu doar nivelul tarifelor, e ceea ce omoară investițiile și planificarea industrială.
Politica externă „pe fundal”, dar cu un nume în prim-plan: Iran
Trump a ținut discursul în principal pe teme interne, însă a strecurat suficientă politică externă cât să reconfigureze anxietățile europene. A vorbit despre un armistițiu fragil în Gaza, despre o echipă care ar fi adus acasă ostatici ai Hamas, despre capturarea liderului venezuelean Nicolás Maduro și despre presiunea pusă pe aliații NATO să crească bugetele de apărare.
Dar miza reală a fost Iranul. Trump a descris negocieri, însă a setat și pragul retoric pentru lovituri: spune că așteaptă „cuvintele secrete” — „nu vom avea niciodată o armă nucleară” — și a repetat formula: preferă diplomația, „dar nu voi permite” ca Iranul, „sponsorul numărul 1 al terorii”, să aibă arma nucleară. Euronews notează că Trump a invocat și amenințarea directă la adresa Europei: Iranul ar avea rachete care pot amenința continentul și lucrează la unele care „vor ajunge curând” în SUA.
Aici apare întrebarea incomodă pentru capitalele europene: dacă Washingtonul își pregătește public justificarea pentru o lovitură majoră, cât de pregătită e Europa pentru unda de șoc — energetică, migratorie, de securitate — care ar urma?
O Americă în campanie permanentă și o polarizare care se vede în sală
În Congres, rezistența democrată a existat, dar fără „explozie” generalizată. Totuși, simbolurile au fost tăioase: congresmanul Al Green (democrat, Texas) a fost evacuat pentru al doilea an la rând, după ce a afișat un mesaj „Black People Aren’t Apes”, pe fondul unui scandal în care contul personal al lui Trump distribuise un video rasist cu Obama prezentați drept maimuțe. Ilhan Omar (democrată, Minnesota) și Rashida Tlaib (democrată, Michigan) au avut un schimb de replici cu Trump, iar Omar a strigat „Ați ucis americani”, invocând moartea a doi protestatari împușcați de agenți federali la Minneapolis, apoi a părăsit sala înainte de final. Zeci de democrați au lipsit complet.
Trump a împins și o temă clasică de mobilizare: a cerut adoptarea „SAVE America Act”, care ar impune dovada cetățeniei la vot — justificată de el prin acuzații neprobate de fraudă electorală. Pentru Europa, care privește adesea SUA ca pe un „stabilizator” al ordinii occidentale, această combinație de polarizare internă și instrumentare a procesului electoral e un factor de risc: o Americă disputată acasă e o Americă mai greu de previzionat în afară.
Ce rămâne după aplauze: Europa, prinsă între tarife și rachete
Discursul lui Trump a fost, în esență, un exercițiu de campanie înainte de midterms (noiembrie), cu un pariu clar: „kitchen-table politics” acasă și forță proiectată selectiv în afară. Senatorul republican John Kennedy a rezumat satisfacția taberei sale: Trump a vorbit despre lucrurile care îi țin treji pe „moms and dads”.
Pentru Europa, însă, „lucrurile care țin treji” sunt altele: un regim tarifar care poate reveni pe ușa din dos chiar după o decizie a Curții Supreme și un Iran transformat în țintă centrală, cu argumentul că rachetele lui „amenință Europa”. Dacă Washingtonul își rearanjează prioritățile în funcție de ciclul electoral, întrebarea pentru UE nu e dacă mai are nevoie de autonomie strategică, ci cât de repede o poate construi fără să-și fractureze economia.
Surse: CNBC; Euronews