Când Donald Trump reduce Groenlanda la „o bucată de gheață”, nu e doar o gafă de discurs la Davos. E un semnal despre cum marile puteri încă privesc Nordul: ca pe un spațiu „disponibil”, negociabil, transferabil. Iar reacția Inuit din întreg Arcticul arată că această epocă a „tranzacțiilor” peste capul oamenilor nu mai trece neobservată.
Într-o dimineață recentă, în Iqaluit, în teritoriul canadian Nunavut, aproximativ 70 de oameni au ieșit în frigul tăios la un marș de solidaritate. Mesajele de pe pancarte au fost simple și tăioase: „We stand with Greenland” și „Greenland is a partner, not a purchase”. În traducere liberă: nu sunteți la bursă, nu cumpărați o țară.
Dincolo de spectacolul politic american, tensiunea din jurul Groenlandei a devenit o rană veche redeschisă: cine decide asupra pământului, resurselor și securității într-o regiune unde populațiile indigene trăiesc „din timpuri imemoriale”, dar sunt tratate prea des ca detaliu de subsol.
Arctica, din „zonă de pace” în tablă de șah
Natan Obed, președintele organizației naționale Inuit Tapiriit Kanatami din Canada, spune direct că disputa readuce „secole de imperialism” și colonizare. Nu e vorba doar despre un singur lider, avertizează el, ci despre „un cor de indivizi” care repetă aceleași idei: control, dominanță, acces.
Obed punctează ceea ce pentru comunitățile arctice sună cel mai amenințător: obsesia pentru minerale și pentru poziții de apărare. În spatele retoricii despre „securitate” se strecoară un criteriu vechi, colonial: dacă nu „dezvolți” pământul după standardele altora, ți se contestă implicit dreptul de a decide. „Deciziile despre pământul nostru și ce vrem pentru el ne aparțin doar nouă”, transmite Obed — o propoziție care, în 2026, încă trebuie rostită cu voce tare.
Întrebarea incomodă: când Washingtonul vorbește despre „dominantă americană” în Arctica, unde intră în ecuație oamenii care trăiesc acolo?
„Dominanța e nenegociabilă”: limbajul care sare peste oameni
Deși Trump a promis recent că nu va lua Groenlanda cu forța, Casa Albă a semnalat că rămâne „dornică” să controleze cea mai mare insulă din lume. Potrivit The Guardian, Jeff Landry, trimisul special al SUA pentru Groenlanda, a scris într-un editorial în New York Times că Groenlanda este „una dintre cele mai strategic consecvente regiuni din lume” și a subliniat: „Președintele a fost neechivoc: dominanța americană în Arctica este nenegociabilă.”
Detaliul care spune totul, observat de critici: textul nu menționează deloc populațiile indigene care au administrat și locuit acel spațiu de milenii. E o omisiune care nu e întâmplătoare; e exact tipul de orbire instituțională care a alimentat colonizări în trecut.
În Groenlanda, localnicii au descris ideea de „a cumpăra” sau „a prelua” teritoriul ca pe o întoarcere la vremurile în care pământurile indigene erau privite ca marfă, iar Inuit erau împinși la marginea negocierilor care le schimbau viața.
Groenlanda nu e de vânzare nici juridic, nici moral
The Guardian mai notează că Sara Olsvig, președinta Inuit Circumpolar Council și fost lider al partidului groenlandez Inuit Ataqatigiit (stânga, pro-independență), spune că în tensiunile dintre marile puteri Arctica e prezentată fie ca „activ”, fie ca „deșert gol de gheață”. Pentru Inuit, însă, e „patria”: bogățiile ei „susțin oamenii, cultura, copiii, tinerii și bătrânii”.
Olsvig mai face o clarificare care ar trebui să închidă discuția despre „tranzacții”: după secole de guvernare daneză, Groenlanda este astăzi teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei. Concluzia ei e tranșantă: Groenlanda nu este „deținută” de Danemarca, deci Danemarca nu o poate „vinde”. Iar avertismentul ei e memorabil: „Nu există colonizator mai bun.” Cu alte cuvinte, nu există variantă „soft” a aceluiași reflex imperial.
De ce „o bucată de gheață” e o formulă periculoasă: lecțiile coloniale
Analiza Deutsche Welle pune remarca lui Trump într-o linie istorică: puteri care descriu teritorii slab populate ca fiind „nefolosite”, „sălbatice” sau „nelocuite”, ignorând legătura indigenă cu pământul și propriile sisteme de organizare.
DW amintește că Groenlanda are peste 56.000 de locuitori și a fost locuită de aproape cinci milenii. În tradiția Inuit, ideea e că poți deține o casă, dar nu poți deține pământul — o viziune incompatibilă cu logica „cumpărării” unui teritoriu.
Iar exemplele istorice sunt grăitoare:
– Alaska a fost cumpărată în 1867 de SUA de la Imperiul Rus pentru 7,2 milioane de dolari (circa 6,08 milioane euro), cam „doi cenți pe acru” la vremea aceea, fără consultarea populațiilor native ale căror strămoși trăiau acolo de cel puțin 10.000 de ani.
– În Australia, doctrina „terra nullius” a negat peste un secol realitatea a minimum 60.000 de ani de prezență aborigenă, până când a fost răsturnată abia în 1992 de Înalta Curte.
– În SUA, o decizie a Curții Supreme din 1823 a stabilit că nativii pot locui pe pământ, dar îl pot vinde doar guvernului federal, logică alimentată de „Doctrine of Discovery” (principiu din secolul al XV-lea).
– În sudul Africii, mobilitatea sezonieră a comunităților Khoekhoe și San a fost interpretată de coloniști drept „rătăcire”, deci „vacanță” a pământului, justificând confiscarea.
Când spui „o bucată de gheață”, nu faci doar o glumă. Activezi, conștient sau nu, acest dicționar vechi în care „nu văd garduri” devine „nu există proprietari”.
Ce urmează: alianțe indigene sau geopolitică fără oameni
În Alaska, spune Marie Greene, președinta Inuit Circumpolar Council – Alaska, reacția inițială a fost de neîncredere, apoi de durere: copiii și bătrânii s-au temut de invazie. Vivian Korthuis, tot din cadrul ICC Alaska, reamintește că pentru Inuit „pacea în Arctica” nu e concept abstract, ci protecția familiilor și a viitorului copiilor — iar pacea „vine din a asculta Inuit, a le respecta drepturile și a-i trata ca parteneri”.
Gunn-Britt Retter, de la Saami Council (reprezentând Sámi din Finlanda, Rusia, Norvegia și Suedia), spune ceea ce mulți gândesc: când geopolitica se încinge, primul lucru uitat sunt populațiile indigene. Drepturile lor sunt invocate „în vremuri bune”, apoi împinse deoparte când apar „interese strategice” — inclusiv amenințări tarifare.
Iar Obed indică un tablou mai larg: investiții masive ale Rusiei și Chinei în porturi din și în jurul Arcticii ruse și o „competiție tăcută” pentru controlul Pasajului de Nord-Vest, pe măsură ce schimbările climatice transformă regiunea. „Știm că aceste lupte vin”, spune el. De aici concluzia: momentul pentru alianțe și planuri e acum, nu după ce harta devine câmp de confruntare.
În fond, disputa despre Groenlanda nu e doar despre o insulă. E despre dacă lumea acceptă, din nou, ideea că teritoriile „strategice” pot fi discutate ca proprietăți. Și despre dacă, în secolul XXI, mai tolerăm geopolitica făcută ca în secolul XIX: cu resursele în prim-plan și oamenii în afara cadrului.
Surse: The Guardian; Deutsche Welle
