O scădere de 10% a ofertei globale de energie, pe fondul războiului cu Iranul, a fost deja suficientă ca piețele să tremure. Amenințarea Houthis de a închide Bab el-Mandeb, poarta sudică a Mării Roșii, adaugă încă un potențial minus de 7% la petrolul global și transformă criza într-o lecție brutală: economia lumii se sprijină, din nou, pe câteva strâmtori.
Declarația rebelilor yemeniți aliniați Iranului nu este doar o sfidare la adresa Arabiei Saudite. Este un mesaj către Washington și către toți cei care au crezut că, dacă Strâmtoarea Hormuz devine impracticabilă, există mereu o rută de rezervă. În realitate, „ocolirea” se termină repede pe hartă.
Miza reală: nu Yemenul, ci geografia energiei
Houthis au anunțat „un embargo maritim împotriva inamicului saudit criminal, pe baza ecuației «ochi pentru ochi», cu efect imediat”, invocând ceea ce numesc „un asediu nedrept și opresiv” asupra Yemenului. Blocada ar viza Bab el‑Mandeb, strâmtoarea care leagă Marea Roșie de Oceanul Indian și care, în ultimii ani, a devenit arteră critică pentru comerțul global.
În paralel, Strâmtoarea Hormuz, cealaltă supapă majoră a exporturilor de energie din regiune, este deja blocată de luptele dintre SUA și Iran. Fiecare strâmtoare închisă îl face pe adversar mai dependent de cealaltă. Iar Houthis tocmai au pus sub semnul întrebării exact ruta pe care Riadul o folosea ca alternativă.
Un detaliu care spune totul despre vulnerabilitate: Arabia Saudită ar fi deviat 70% din exporturile sale energetice prin Marea Roșie. Dacă Bab el‑Mandeb devine zonă de interdicție, nu vorbim doar despre întârzieri, ci despre imposibilitatea fizică de a scoate marfa din regiune în ritm normal.
Răspunsul Riadului: „toate măsurile necesare”, dar cu ce cost?
Ministerul saudit de Externe a condamnat acuzațiile Houthis potrivit cărora regatul ar „asedia” Yemenul și a transmis că va lua „toate măsurile necesare” pentru a-și proteja navele. Formula e standard, însă momentul este excepțional: o escaladare navală înseamnă automat risc de incidente, iar incidentele în strâmtori se traduc imediat în prime de asigurare, prețuri la combustibil și presiune politică internă în statele importatoare.
Deja, surse din industria asigurărilor au indicat că primele au urcat la aproximativ 0,75% din valoarea unei nave, de la 0,3% vineri – o diferență care poate însemna „sute de mii de dolari” în plus pentru o călătorie de șapte zile. Asta e economia reală a războiului: nu doar rachete și drone, ci facturi.
În SUA, efectul se vede în cifre pe care alegătorii le înțeleg instant: media națională la benzină a revenit peste 4 dolari pe galon, potrivit AAA, după ce o perioadă scăzuse pe fondul unui acord interimar SUA–Iran ce condiționa redeschiderea Hormuz. Acordul nu a ținut, iar pompa de carburant a devenit din nou barometru geopolitic.
Houthis știu jocul: au mai „îngenuncheat” Suezul
Cei care tratează anunțul ca pe o simplă retorică ignoră precedentul. În timpul războiului Israel–Gaza, gruparea a atacat sistematic nave comerciale asociate Israelului în zona Bab el‑Mandeb, forțând rerutări masive. FMI a consemnat atunci o scădere de 50% a comerțului prin Canalul Suez în primele două luni din 2024 (față de anul anterior), iar prin Canalul Panama de 32%. Marile companii au trimis navele pe la Capul Bunei Speranțe, cu 10–14 zile în plus pe traseu.
Acum, contextul e mai periculos: nu mai e doar un „front” legat de Gaza, ci o piesă într-un conflict SUA–Iran. Iranul ar fi cerut Houthis să blocheze Marea Roșie dacă SUA lovește infrastructura energetică iraniană. Cu alte cuvinte, Bab el‑Mandeb poate deveni instrument de descurajare – sau de șantaj strategic.
Sub stratul militar: un război vechi, o criză umanitară ignorată
Yemenul rămâne prins într-un război civil de peste un deceniu, după ce Houthis au preluat capitala Sanaa în 2014, iar Arabia Saudită a intervenit militar în 2015 în sprijinul guvernului recunoscut internațional, cu baza la Aden. Un acord mediat de ONU în 2022 a redus intensitatea, însă tensiunile au persistat.
The Independent amintește dimensiunea catastrofei: războiul este estimat că a ucis aproximativ 400.000 de oameni, iar Unicef a evaluat că 17,4 milioane aveau nevoie de asistență alimentară după restricții saudite asupra porturilor prin care Yemenul importa 90% din hrană. The Straits Times punctează însă un element incomod pentru narațiunea Houthis: nave de marfă au continuat să ajungă la portul Hodeidah, controlat de Houthis, inclusiv în ultimele săptămâni, cu alimente, combustibil și alte bunuri, potrivit datelor de shipping.
Ce urmează: două strâmtori, o singură economie globală
Dacă Hormuz rămâne închisă, iar Bab el‑Mandeb devine nesigură, lumea intră într-o zonă de „dublă sufocare” a rutelor maritime. E scenariul care împinge costurile de transport, asigurare și energie în sus simultan, exact ingredientele perfecte pentru inflație importată în Europa și Asia.
Rămâne de văzut dacă Riadul va încerca o ripostă navală directă, dacă Washingtonul va extinde protecția maritimă în Marea Roșie sau dacă se va reveni la diplomația de avarie. Cert este că, în 2026, globalizarea nu se prăbușește dintr-odată, ci devine tot mai fragilă cu fiecare strâmtoare amenințată.
Surse: The Independent, The Straits Times, The Hill
