Presa vorbește despre cumpărare, un „compact de asociere” și un risc major pentru NATO
Ideea președintelui Donald Trump de a aduce Groenlanda sub control american, lansată prima dată în 2019, a revenit brusc în prim-plan, de data aceasta pe un ton mult mai apăsat. Potrivit Reuters, Casa Albă a transmis oficial că președintele și echipa sa discută „o gamă de opțiuni” pentru „acest obiectiv de politică externă”, iar purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a spus explicit că folosirea armatei SUA „este întotdeauna o opțiune la dispoziția comandantului suprem”. Formularea a declanșat reacții rapide în Europa, tocmai pentru că Groenlanda este teritoriu autonom al Regatului Danemarcei, iar Danemarca este membru NATO.
În presa americană, Wall Street Journal scrie că secretarul de stat Marco Rubio a încercat să reducă temerile privind un scenariu militar, informând lideri ai Congresului într-un briefing clasificat că obiectivul administrației este, în esență, o „achiziție” prin negociere, nu o invazie iminentă. Reuters confirmă existența acestui briefing și faptul că Rubio a prezentat direcția principală drept una de tip „deal”, în logica preferată de Trump. În paralel, NBC News a relatat pe aceeași linie: Casa Albă nu exclude opțiunea militară la nivel declarativ, dar în interior se discută în primul rând pârghii politice și diplomatice.
Ce anume se discută, concret, ca „opțiuni”? Reuters notează două piste principale: o cumpărare directă a Groenlandei sau un aranjament de tip „Compact of Free Association” (COFA) cu teritoriul. În modelul COFA, folosit de SUA în Pacific cu state precum Micronezia, Insulele Marshall și Palau, relația oferă Washingtonului responsabilități și drepturi extinse în domeniul apărării și al accesului strategic, fără ca teritoriul asociat să devină, formal, parte a Statelor Unite. Pe scurt, ar fi un tip de „asociere” care maximizează controlul strategic american, fără anexare clasică — un scenariu despre care se discută tocmai pentru că anexarea este respinsă categoric de Danemarca și de guvernul groenlandez.
Reacția europeană a venit coordonat. Potrivit Reuters, liderii Franței, Marii Britanii, Germaniei, Italiei, Poloniei, Spaniei și Danemarcei au susținut într-o declarație comună că „Groenlanda aparține oamenilor ei” și că doar Danemarca și Groenlanda pot decide viitorul insulei, în timp ce Canada și Olanda au sprijinit mesajul. În același timp, ministrul danez de externe Lars Løkke Rasmussen a respins argumentul că Groenlanda ar fi „plină” de investiții chineze sau de nave militare chineze, spunând că SUA sunt binevenite să investească mai mult, dar în cadrul regulilor și al suveranității existente.
Presa mai subliniază un element care a amplificat anxietatea: momentul. Reuters și Associated Press leagă reluarea discursului despre Groenlanda de operațiunea recentă a SUA în Venezuela, prezentată public ca o demonstrație de forță și de „dominare” regională. În acest context, ideea unei presiuni asupra unui aliat NATO, chiar și la nivel retoric, devine explozivă politic. AP notează că până și în interiorul Partidului Republican au apărut reacții de frână: speakerul Camerei, Mike Johnson, a spus că o acțiune militară „nu e potrivită”, iar democrați și republicani pro-NATO au cerut explicit respectarea suveranității Danemarcei.
Dinspre Groenlanda, mesajul rămâne constant: nu vrea să devină parte a SUA. Reuters consemnează că insula are aproximativ 57.000 de locuitori și că liderii locali au repetat de mai multe ori că nu sunt „de vânzare”. Potrivit Reuters, guvernul groenlandez a cerut o întâlnire urgentă cu Marco Rubio, împreună cu partea daneză, pentru a clarifica poziția Washingtonului și a limita escaladarea. AP adaugă și contextul juridic: legea din 2009 privind autoguvernarea recunoaște dreptul Groenlandei la autodeterminare și, în anumite condiții, la independență — însă nu există un cadru care să permită unei puteri externe să „preia” teritoriul fără consimțământ democratic.
În același timp, administrația Trump își justifică interesul prin securitatea națională. Reuters scrie că argumentul central este nevoia de a „descuraja adversarii în Arctica”, într-un spațiu unde Rusia și China își cresc profilul. Un alt motiv invocat în discuțiile interne, conform Reuters, este potențialul de minerale critice al Groenlandei, deși exploatarea lor este limitată de infrastructură, climă și lipsa forței de muncă.
Miza reală, așa cum reiese din acest pachet de relatări, este că subiectul nu mai este tratat ca o excentricitate, ci ca o temă de politică externă în lucru. Economist scrie (într-un material care discută scenariile posibile) că la Casa Albă se cântăresc pași și instrumente pentru „a dobândi” Groenlanda, iar Reuters notează că un oficial american a spus despre ambiția lui Trump că „nu va dispărea”. În traducere politică: chiar dacă opțiunea militară e, probabil, în primul rând o pârghie de negociere, simplul fapt că ea e rostită oficial obligă Europa să reacționeze ca și când riscul ar fi real.
De aici vine și fisura strategică: dacă o țară NATO ajunge să fie amenințată, fie și indirect, de o altă țară NATO, credibilitatea întregii alianțe intră în joc. Din acest motiv, reacția Danemarcei și a partenerilor europeni nu vizează doar apărarea Groenlandei, ci și apărarea ideii că regulile și tratatele contează mai mult decât „forța” — exact linia pe care, potrivit Reuters, apropiați ai Casei Albe au ironizat-o în declarații publice. În următoarele săptămâni, presa se va uita la un singur indicator: dacă Washingtonul rămâne la nivel de retorică și „deal”, sau dacă apar măsuri concrete (ofertă formală, presiuni economice, inițiative legislative, pași diplomatici agresivi) care să transforme disputa într-o criză deschisă între SUA și Europa.
Surse: Reuters; The Wall Street Journal; NBC News (relatat de TNND/NBC Montana); The Economist; Associated Press; The Guardian; Congressional Research Service (COFA); U.S. Department of the Interior (COFA); Act on Greenland Self-Government (2009). (Reuters)
Scris de Ziare pe Scurt
