1.260 de morți după „încetarea focului” și 70% din Gaza sub control israelian – acestea sunt cifrele care arată de ce un nou turneu al echipei Trump nu mai seamănă cu o simplă rundă de negocieri. Vizita lui Jared Kushner în Israel și Egipt, alături de conducerea „Board of Peace”, pare mai degrabă o operațiune de salvare politică: a planului american, a credibilității încetării focului și, inevitabil, a echilibrului electoral din Israel.
Copyright: derivative work: Geraki TLG Gaza_Strip_map2.svg: Gringer (talk) 14:01, 8 January 2009 (UTC) –Bekuletz (tell me) 05:53, 15 January 2009 (UTC) – .ro version (this picture), CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons
Pe hârtie, Washingtonul împinge înainte un proiect „de pace” în 15 puncte, respins public de Benjamin Netanyahu. În realitate, se încearcă împăcarea a două cronometre care ticăie simultan: unul umanitar (Gaza) și unul politic (alegerile israeliene din octombrie). Iar întrebarea care plutește peste toate este simplă: mai poate fi impusă o arhitectură de securitate în Gaza dacă actorul central de la Ierusalim o folosește ca muniție electorală?
Planul: demilitarizare contra retragere, cu o zonă gri uriașă
Miezul disputei e o formulă clasică de tip „securitate contra teritoriu”, doar că în Gaza orice condiționalitate devine explozivă. Netanyahu s-a opus explicit prevederii care ar permite o dezarmare treptată a Hamas, cu transferul armelor către o parte palestiniană terță, în paralel cu retragerea trupelor israeliene. Mesajul său – relatat în presa regională – rămâne rigid: armata israeliană nu se retrage din Gaza.
Foto: Jaber Jehad Badwan, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
Echipa Trump susține că nu există contradicție: retragerea ar veni doar după dezarmare completă. Sună coerent într-un memo diplomatic; sună aproape imposibil într-un teritoriu unde „implementarea” nu e definită, iar violările încetării focului sunt aproape zilnice.
În acest decor, Hamas afirmă că a acceptat o versiune preliminară și că rămâne angajată chiar și după refuzul israelian. Asta ridică o întrebare incomodă pentru Israel și SUA: dacă una dintre părți spune „da, în principiu”, iar cealaltă spune „nu, în principiu”, ce mai negociezi – tehnicalități sau viitorul politic al celor care negociază?
„Board of Peace”: diplomație cu greutate, dar fără pârghii vizibile
Jared Kushner urmează să meargă în Israel și Egipt împreună cu Nickolay Mladenov (director general al Board of Peace, fost ministru bulgar) și Tony Blair (membru al comitetului executiv, fost premier britanic). Misiunea declarată: să „audă îngrijorările” și să discute „pașii următori”, plus întâlniri la Cairo cu Egiptul și alți mediatori pentru a „solidifica o foaie de parcurs”.
Problema e că această formulă – „să auzim, să solidificăm” – nu ține loc de pârghii. În teren, dinamica e dictată de control militar și de costul politic intern. Iar aici apare paradoxul: Board of Peace insistă că Israelul și boardul „sunt de acord asupra stării finale” – Hamas demilitarizat – dar se blochează exact la mecanismul care ar duce acolo.
În plus, cadrul mai larg al încetării focului în 20 de puncte (anunțat în 2025) promitea o succesiune ambițioasă: oprirea luptelor, dezafectarea armelor, retragere israeliană, transfer de putere către un guvern palestinian tehnocrat, desfășurarea unei Forțe Internaționale de Stabilizare și reconstrucție majoră. Ordinea aceasta arată bine în acorduri; în practică, Gaza a devenit laboratorul perfect al „păcii pe etape” care nu ajunge niciodată la etapa următoare.
Alegerile din Israel: adevăratul front al negocierilor
Alegerile din Israel (27 octombrie) transformă orice discuție despre retragere într-un act de sinucidere politică pentru Netanyahu, presat de dreapta. Un raport Axios, citat de sursa regională, descrie o scenă relevantă: întrebat de Trump despre poziția în sondaje, Netanyahu ar fi tăcut, iar un consilier ar fi intervenit: „Este în față”. Un oficial american citat de Axios contrazice: coaliția ar coborî la 49–53 de mandate (de la 68), sub pragul de 61 necesar pentru guvernare; opoziția ar avea 67–70, iar Gadi Eisenkot ar conduce în sondaje.
Aici se vede de ce vizita lui Kushner nu e doar despre Gaza. E și despre cât de mult vrea Trump să se lege de un lider aflat, aparent, în defensivă electorală. Trump încă nu i-ar fi oferit sprijinul politic pe care Netanyahu îl caută; ba chiar ar evita să răspundă direct dacă îl susține, uneori vorbind despre el la trecut. În logica politică a Washingtonului, e un semnal: sprijinul nu mai e automat, iar „pachetul regional” contează mai mult decât loialitatea față de un om.
Gaza și Cisiordania: realitatea din teren subminează orice „foaie de parcurs”
Între timp, cifrele din Gaza și Cisiordania sapă sub negocieri. În Gaza, autoritățile locale vorbesc despre cel puțin 1.260 de palestinieni uciși de la intrarea în vigoare a încetării focului, în contextul unor încălcări israeliene aproape zilnice. Totalul morților palestinieni după 7 octombrie 2023 este indicat la 73.389. În paralel, Israelul și-ar fi extins treptat controlul la aproximativ 70% din enclavă – un detaliu care, politic, schimbă sensul cuvântului „retragere”.
În Cisiordania, escaladarea violenței coloniștilor adaugă un al doilea incendiu. OCHA a documentat 3.033 atacuri ale coloniștilor între ianuarie 2025 și iunie 2026, adică o medie de circa șase pe zi. În 2026, forțele israeliene și coloniștii ar fi ucis 76 de palestinieni, inclusiv 18 copii. Un caz din Qusra (guvernoratul Nablus) a provocat chiar o mustrare rară din partea ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, care a numit un atac „un act oribil de teroare” și a scris că „nu există scuză pentru un asemenea comportament de bătăuși”, precizând că ambasada a fost „foarte implicată” și că armata și poliția israeliană au intervenit „la cererea noastră” pentru a-i îndepărta pe „teroriștii israelieni”.
Faptul că un ambasador cunoscut ca susținător al Israelului și al coloniilor (ilegale în dreptul internațional) folosește un asemenea limbaj spune ceva despre nervozitatea Washingtonului: nu poți vinde un „plan de pace” în regiune în timp ce imaginile și statisticile din teren arată impunitate și expansiune.
De ce contează pentru agenda regională a SUA
Miza lui Trump nu se oprește la Gaza. Casa Albă ar urmări, pe următorii doi ani, să împingă o agendă mai amplă: reconfigurarea relațiilor Israel–Liban–Siria și, mai ales, un acord istoric Israel–Arabia Saudită. În acest tablou, criza politică internă israeliană devine un obstacol strategic – cu precedentul din 2019, când trei rânduri de alegeri au blocat diplomația americană.
Așadar, turneul lui Kushner în Israel și Egipt e o încercare de a „îngusta diferențele” pe Gaza înainte ca ele să înghită restul dosarelor. Dar întrebarea esențială rămâne: poate Washingtonul să obțină disciplină politică la Ierusalim fără să-și asume costul de a condiționa sprijinul?
Finalul probabil nu va fi o semnătură, ci un test de forță: dacă Netanyahu poate transforma refuzul planului într-un avantaj electoral și dacă Trump acceptă să lase alegerile israeliene să dicteze ritmul unei „păci” pe care el vrea să o prezinte drept victorie geopolitică.
Surse: Al Jazeera; Kurdistan24 (inclusiv informații atribuite Axios)
