27 octombrie 2026 nu mai arată ca o simplă dată din calendarul politic al Israelului, ci ca un test de memorie instituțională: cine a știut, ce a fost ignorat și cine plătește nota pentru 7 octombrie 2023. În timp ce opoziția încearcă să se sudeze într-un front comun, Benjamin Netanyahu mută lupta pe terenul fricii, al „trădării” și al dușmanilor externi, inclusiv la tribuna ONU.
Foto: Alexander Khanin, CC BY-SA 4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0, via Wikimedia Commons
Opoziția încearcă să transforme alegerile într-o bătălie pentru responsabilitate și reguli, iar premierul încearcă să le transforme într-un plebiscit despre supraviețuire națională. Israelul intră într-o lună electorală în care adevărul despre avertismentele premergătoare atacului Hamas riscă să fie îngropat sub propagandă, negări oficiale și război informațional.
Opoziția: cinci lideri, un singur pariu – prezența la vot și „repararea” statului
Întâlnirea de la Tel Aviv, găzduită de Yair Lapid, a adunat cinci figuri care, în mod normal, ar concura pentru aceleași segmente de electorat: Lapid, Naftali Bennett, Avigdor Lieberman, Gadi Eisenkot și Yair Golan. Faptul că au convenit să coopereze spune mai mult despre gravitatea momentului decât despre armonia dintre ei.
Documentul publicat de Lapid fixează o strategie pragmatică: nu promite fuziuni spectaculoase, ci coordonare. În 48 de ore ar urma să apară trei grupuri comune de lucru: unul pentru creșterea prezenței la vot și „protejarea integrității alegerilor”, altul pentru liniile directoare ale viitorului guvern (inclusiv o comisie oficială de anchetă privind 7 octombrie și chiar o nouă constituție), iar al treilea pentru coordonare media și contracararea „știrilor false” și a campaniilor de denigrare.
Naftali Bennett a împins mesajul spre optimism calculat: „Sunt încrezător că putem câștiga 63 de locuri”, a scris el, într-un parlament de 120, 63 nu e doar o cifră; e pragul psihologic al unei majorități stabile într-un sistem fragmentat. Întrebarea incomodă rămâne: poate o opoziție eterogenă să livreze coerență guvernamentală, nu doar aritmetică electorală?
Netanyahu: contraatac prin polarizare și „AI politics”
Reacția premierului a venit rapid și previzibil: avertisment public că opoziția ar forma un guvern cu partide arabe și sloganul mobilizator „Doar un Likud puternic îi va opri.” Apoi, un gest care spune ceva despre epoca în care intră politica israeliană: Netanyahu a distribuit o fotografie modificată cu AI a întâlnirii opoziției, în care a adăugat lideri arabi (Mansour Abbas și Ahmad Tibi), pentru a fixa în mintea electoratului asocierea pe care o vrea toxică.
Această evoluție ridică o întrebare esențială pentru orice democrație aflată sub stres: unde se termină campania dură și unde începe sabotarea deliberată a încrederii publice? Dacă opoziția își propune un grup de lucru pentru „integritatea alegerilor”, nu o face din teorie. O face pentru că simte că terenul va fi contaminat — inclusiv prin tehnologie.
„Avertismentele” dinainte de 7 octombrie: între investigații internaționale și negări oficiale
În paralel cu această rearanjare politică, revin în prim-plan relatări explozive despre posibile avertismente externe înainte de atacul Hamas din 7 octombrie 2023.
Investigații relatate în presa internațională au indicat două piste majore: un apel atribuit liderului Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed, către Netanyahu — descris ca durând 45 de minute, cu 10 zile înainte de atac — și o vizită secretă atribuită șefului informațiilor egiptene, Abbas Kamel, pe 26 septembrie 2023, pentru doar 67 de minute, cu un avertisment general despre un atac semnificativ și o recomandare de reducere a tensiunilor din Gaza.
Biroul prim-ministrului (PMO) a respins repetat aceste relatări, numindu-le „false”, „o minciună absolută” sau „reciclate pentru a manipula publicul israelian”, insistând că Netanyahu nu a primit avertismente și că nu a vorbit sau întâlnit pe Abbas Kamel în perioada relevantă. În plus, PMO a invocat faptul că Egiptul ar fi negat oficial, pe 11 octombrie 2023, că ar fi avertizat Israelul.
În același registru al fisurilor interne, fostul ministru al Apărării Yoav Gallant a spus la Israeli Army Radio că a aflat despre astfel de avertismente „din relatările din presă” și a punctat ceva devastator pentru orice guvern: dacă avertismentele au existat, ele nu sunt „un atu politic”, ci „un eșec fundamental în evaluarea generală a situației”. Gallant a mai descris o problemă de funcționare a conducerii în război, afirmând că afla despre discuții sensibile ale lui Netanyahu cu americanii abia ulterior și că „încrederea lor în prim-ministru era scăzută”.
Aici se află miezul campaniei: nu doar dacă au existat avertismente, ci dacă statul a avut reflexul de a le procesa și distribui. Într-o țară construită pe promisiunea securității, o breșă de comunicare devine acuzație politică maximă.
ONU ca scenă electorală: războiul retoric cu Qatar și Turcia
Discursul lui Netanyahu la Adunarea Generală a ONU a fost prezentat ca sfidător, iar plecarea „a zeci de delegații” din sală a devenit, paradoxal, parte din mesajul său. El a vorbit despre un „război pe șapte fronturi”, a atacat criticii ca „lași morali” și a susținut că Israelul apără inclusiv state ai căror delegați au protestat.
În același discurs, Netanyahu a acuzat Qatar că ar fi cheltuit „milioane” pentru „spălarea creierelor” și a insinuat finanțări de „miliarde” pentru „minciuni” în media, incluzând și Turcia în această ecuație. Doha a răspuns oficial că retorica urmărește să devieze atenția de la consecințele umanitare din teritoriile palestiniene ocupate. Recep Tayyip Erdoğan a mers și mai departe, vorbind despre „mentalitate genocidară” și descriind Gaza drept „lagăr de concentrare”.
Pe fond, scena ONU a funcționat ca un amplificator electoral: Netanyahu își consolidează imaginea de lider asediat care „ține piept lumii”, în timp ce opoziția încearcă să-l aducă înapoi la întrebarea rece a responsabilității: cine a protejat statul și cine a eșuat?
Finalul logic nu e o predicție, ci o dilemă: Israelul votează în 2026 pentru o coaliție sau pentru o comisie de anchetă? Pentru un „Likud puternic” sau pentru un stat care își poate privi eșecurile în față fără să le transforme în muniție de campanie? Rămâne de văzut dacă alegerile vor produce o majoritate sau doar o nouă rundă de neîncredere, mai adâncă și mai greu de reparat.
Surse: Al Jazeera, Euronews
