Un satelit american de spionaj lansat în 1988, cunoscut ca USA 32 sau Farrah III, s-a fragmentat brusc pe orbită pe 13 septembrie, iar autoritățile americane au confirmat incidentul patru zile mai târziu, fără să ofere detalii despre cauză sau despre câte resturi au rezultat.
Space-Track, componenta de monitorizare a sateliților din cadrul U.S. Space Force, a anunțat pe 17 septembrie că USA 32 a suferit un eveniment de „fragmentare”. Până la 28 septembrie, nu apăruseră răspunsuri publice suplimentare privind motivul sau numărul de fragmente.
Incidentul a avut loc la aproximativ 480 de mile altitudine (circa 775 de kilometri), într-o zonă considerată foarte aglomerată a orbitei joase a Pământului. Spaceweather.com a avertizat că resturile reprezintă o amenințare „foarte reală” pentru alte nave spațiale din regiune și a arătat, pe baza unei simulări, că fragmentele s-ar fi putut împrăștia într-un inel uriaș în jurul planetei în aproximativ 24 de ore, ținând cont de viteza orbitală.
Numărul exact al resturilor nu este cunoscut; estimările publice au variat între „zeci, sute sau chiar mii”. Alte organizații au confirmat fragmentarea, iar compania privată de urmărire s2a systems a fotografiat cea mai mare bucată rămasă din satelit pe orbită.
USA 32 a fost lansat de National Reconnaissance Office (NRO) cu o rachetă Titan II și, potrivit informațiilor făcute publice după declasificarea completă a misiunii mai devreme în 2026, a fost folosit pentru interceptarea semnalelor radar și radio sovietice. Satelitul, descris ca având o formă cilindrică, era probabil nefuncțional de decenii, dar a rămas pe orbită.
În lipsa unei explicații oficiale, Spaceweather.com a indicat mai multe posibile cauze, inclusiv o cedare internă după ani de uzură. „Sateliții vechi au baterii și combustibil rămas”, au arătat reprezentanții site-ului, adăugând că „după 38 de ani de încălzire și răcire, un rezervor presurizat sau o celulă de baterie de pe USA 32 s-ar fi putut pur și simplu fisura”. O coliziune cu un alt satelit sau cu resturi spațiale a fost considerată posibilă, dar puțin probabilă în absența unor avertizări raportate, iar un impact cu o rocă spațială mică, nedetectată, rămâne de asemenea o variantă plauzibilă.
Spaceweather.com a spus că este prea devreme să fie exclusă complet ipoteza folosirii unei arme anti-satelit, dar a precizat că „în prezent nu există dovezi” în acest sens, „așa că s-ar putea să nu fie nimic sinistru în acest eveniment”. Comentariile vin pe fondul unei dezvăluiri recente făcute de secretarul Forțelor Aeriene ale SUA, Troy E. Meink, care a anunțat pentru prima dată că Statele Unite au lansat pe orbită arme nespecificate.
Zona în care s-a produs fragmentarea ar găzdui cel puțin 200 de alți sateliți și este deja afectată de resturi rămase după coliziunea din 2009 dintre un satelit american și unul rusesc. Stația Spațială Internațională orbitează la aproximativ 250 de mile (circa 400 de kilometri), adică la aproximativ jumătate din altitudinea la care s-a produs incidentul, iar ISS și stația chineză Tiangong sunt, deocamdată, în afara câmpului de resturi.
Pe termen mai lung, fragmentele pot coborî spre altitudini mai mici din cauza gravitației și a frânării atmosferice, ceea ce ar putea impune manevre de evitare, așa cum stațiile spațiale au făcut „de zeci de ori” în trecut. Între timp, Rusia a continuat pe 16 septembrie o lansare de realimentare către ISS, iar SpaceX a efectuat lansări clasificate pentru U.S. Space Force pe 16 și 26 septembrie, înainte de primul zbor de test orbital al rachetei Starship, pe 28 septembrie.
Stabilirea cauzei exacte ar putea dura luni sau chiar ani, prin identificarea fragmentelor și reconstruirea traiectoriilor lor până la momentul inițial al exploziei, un proces folosit și în alte cazuri similare, inclusiv după dezintegrarea neașteptată a satelitului Intelsat 33e în 2024.
Sursa: Live Science
