Cuba primește 30.000 de tone de orez de la China în timp ce petrolul venezuelean a încetat complet să curgă către insulă. Între ajutorul alimentar al Beijingului și amenințările lui Trump cu „zero petrol, zero bani”, regimul de la Havana navighează cea mai gravă criză economică de la căderea Uniunii Sovietice.
Foto credit: Photo by JF Martin on Unsplash
Havana, 20 ianuarie 2026 – Luni dimineața, la un depozit de cereale din Havana, vicepremierii cubanezi și ambasadorul chinez în Cuba au asistat la o ceremonie simbolică: predarea primului lot dintr-un program de ajutor alimentar de urgență care va aduce insulei 30.000 de tone de orez. În timp ce oficialii vorbeau despre „prietenia profundă” dintre Beijing și Havana, realitatea de pe străzile Cubei spune o poveste mai sumbră – una despre penurie, blackout-uri de 20 de ore pe zi și o populație epuizată de ani de criză.
Paradoxul este brutal: în timp ce China trimite orez, Venezuela – timp de decenii principala sursă de petrol pentru Cuba – a încetat complet să mai livreze combustibil către insulă, lăsând economia cubaneză pe marginea prăpastiei.
China intră în scenă: 30.000 de tone, dar e suficient?
Ceremonia de la Ministerul Comerțului Interior din Cuba a fost una plină de retorica diplomatică standard. Vicepremierul și ministrul Comerțului Exterior, Oscar Perez-Oliva Fraga, a declarat că donația „reflectă în mod complet asistența valoroasă a Chinei către Cuba și prietenia profundă dintre cele două țări.”
Ambasadorul chinez Hua Xin a mers mai departe, declarând că ajutorul „nu doar poartă prietenia specială profundă dintre China și Cuba, dar demonstrează și convingerea fermă a celor două părți de a sta împreună prin furtuni și provocări.”
Programul de asistență constă în 30.000 de tone de orez care vor fi livrate în mai multe loturi. Primul lot a sosit luni, al doilea a ajuns deja la portul Santiago de Cuba, iar loturile ulterioare sunt programate să fie livrate treptat. Guvernul cubanez a anunțat că orezul va fi distribuit gratuit populației – o măsură disperată într-o țară unde producția internă de orez a scăzut cu 62% în ultimii patru ani.
Dar pentru o națiune de 10 milioane de locuitori care consumă în medie aproximativ 700.000 de tone de orez anual, 30.000 de tone reprezintă doar 4% din necesarul anual – sau aproximativ o lună de consum. Este un pansament pentru o rană deschisă.
Venezuela: De la 100.000 la zero barili pe zi
Dacă orezul chinez oferă un respiro temporar, lipsa petrolului venezuelean amenință să paralizeze complet insula. Potrivit datelor de urmărire a transporturilor maritime și documentelor interne ale companiei de stat venezuelene PDVSA, niciun tanc petrolier nu a plecat din Venezuela către Cuba de la începutul lunii decembrie 2025.
Capturarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro de către forțele americane la 3 ianuarie 2026 – o operațiune militară fără precedent – a marcat punctul de ruptură definitivă. Donald Trump a fost categoric: „NU VA MAI EXISTA PETROL SAU BANI CARE SĂ MEARGĂ ÎN CUBA – ZERO! Le sugerez cu tărie să facă o înțelegere, ÎNAINTE SĂ FIE PREA TÂRZIU.”
În 2025, Venezuela livra Cubei aproximativ 26.500-35.000 de barili pe zi – reprezentând aproximativ o treime din necesarul total al insulei de peste 100.000 de barili zilnic. Relația petrol-pentru-servicii a fost nucleul relațiilor bilaterale din 2000: Cuba trimitea medici, profesori și consilieri militari în Venezuela; Venezuela livra petrol subvenționat către Cuba.
Acum, tancurile petroliere stau oprite. Jorge Piñón, cercetător la Energy Institute al Universității din Texas la Austin, care urmărește transporturile folosind servicii satelitare, confirmă: nu există transporturi vizibile de petrol către Cuba de la mijlocul lui decembrie.
Blackout-uri de 20 de ore și o economie pe marginea prăpastiei
Consecințele sunt deja vizibile. Havana – odată protejată de blackout-uri – se confruntă acum cu 10-20 de ore fără electricitate zilnic. În restul țării, blackout-urile pot ajunge la 20 de ore. Rețeaua electrică a Cubei s-a prăbușit de mai multe ori în 2025 din cauza infrastructurii învechite și a penuriei de combustibil.
Cuba operează centrale electrice pe bază de petrol care au în medie peste 40 de ani vechime și care ard un petrol greu, extrem de coroziv, cu conținut ridicat de metale. Piñón explică: „Repară unitatea, o pun înapoi în funcțiune, și în următoarele două-trei luni unitatea se oprește din nou din cauza combustibilului pe care îl folosesc.”
Fără petrol, efectul de bulgăre de zăpadă este devastator:
- Fără electricitate, pompele de apă nu funcționează
- Fără refrigerare, alimentele se strică
- Fără combustibil pentru tractoare, agricultura se oprește
- Fără transport, lanțurile de aprovizionare se blochează
Economistul cubanez Miguel Alejandro Hayes a estimat într-un studiu citat de EFE că o reducere de 30% a disponibilității de combustibil ar putea duce la:
- Scădere de 27% a PIB-ului
- Creștere de 60% a prețurilor la alimente
- Creștere de 75% a costurilor de transport
- Scădere de 30% a consumului casnic
Hayes a avertizat sumbru: „Ar reprezenta o adevărată catastrofă economică și umanitară, mai gravă decât Perioada Specială” – referindu-se la criza devastatoare din anii ’90 după prăbușirea Uniunii Sovietice, când economia cubaneză s-a contractat cu 30%.
Mexic: Noul furnizor principal, dar sub presiune
În 2025, Mexic a depășit Venezuela ca principal furnizor de petrol al Cubei, livrând aproximativ 5.500-7.500 barili pe zi. Rusia contribuie cu alte aproximativ 7.500 de barili zilnic. Împreună, aceste surse acoperă doar 50-60% din necesarul Cubei – și cu Venezuela complet în afara ecuației, deficitul devine imposibil de gestionat.
Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a insistat că țara sa nu a crescut volumele de livrare, dar a recunoscut că Mexicul a devenit un „furnizor important” pentru Cuba în contextul evenimentelor recente din Venezuela.
Trump, însă, îi privește pe mexicani cu suspiciune. A sugerat că SUA ar putea „lua măsuri” împotriva Mexicului pentru că „drogurile se varsă” prin granița mexicană – un avertisment clar că Mexicul, la rândul său, este vulnerabil la presiuni americane.
Experții sunt sceptici că Mexicul poate sau va compensa lipsa petrolului venezuelean. Piñón estimează: „Răspunsul meu informat este că acest lucru este puțin probabil.”
China și Rusia: Retorică versus realitate
Ambasadorul chinez a vorbit despre „a sta împreună prin furtuni și provocări” și despre faptul că „niciun blocaj nu poate stinge lumina speranței.” Dar dincolo de retorica diplomatică, China și Rusia se confruntă cu propriile lor provocări strategice.
China este concentrată pe Taiwan și pe competiția economică cu SUA. Rusia este implicată profund în războiul din Ucraina. Ambele sunt la mii de mile distanță – o călătorie de 35-40 de zile cu un tanc petrolier din Pacific până în Cuba, comparativ cu doar trei zile de la Houston.
Piñón este direct: „Nu cred. Acele țări au propriile lor probleme. China va avea mâinile pline cu Taiwan. Rusia are mâinile pline cu Ucraina. Ambele țări sunt foarte, foarte departe. Vor vorbi despre asta, retorica va exista. Dar la sfârșitul zilei, știu că acesta va fi un exercițiu foarte costisitor dacă oricare dintre ele vor să vină în Cuba și să sprijine guvernul cubanez în condițiile cu care se confruntă astăzi.”
China poate trimite orez, echipamente medicale și materiale de construcție – și o face. Dar petrolul este altceva. Logistica, costurile și riscurile geopolitice fac ca un angajament major al Chinei sau Rusiei de a înlocui Venezuela să fie extrem de puțin probabil.
Exodul continuă: 1,4 milioane au plecat deja
Între 2020 și 2024, Cuba a pierdut 1,4 milioane din populația sa prin emigrare – aproape 14% din totalul populației. Criza economică, blackout-urile, lipsa medicamentelor și alimintelor au transformat exodul într-o hemoragie demografică.
Amanda Gómez, o studentă de 16 ani din Havana, spune simplu: „Aș minți dacă ți-aș spune că nu vreau să plec din țară. Toți ne gândim să plecăm, de la cel mai tânăr la cel mai în vârstă.”
Ernesto Macías, un medic de 53 de ani care stătea la rând la ambasada spaniolă pentru a obține viză pentru fiica sa, a declarat: „Nu aș vrea ca Cuba să fie invadată sau ceva de genul ăsta. Sper că nu se va întâmpla, dar sunt sigur că oamenii vor continua să emigreze pentru că nu există altă cale.”
Juan Carlos Albizu-Campos, economist și expert în demografie, avertizează: „Combustibilul este un factor care afectează totul. Oamenii vor simți că sunt în condiții mai rele, iar oamenii care nu se gândiseră să plece vor simți nevoia să o facă.”
Turismul prăbușit și agricultura în colaps
Turismul – a doua cea mai importantă sursă de venituri pentru guvernul cubanez – este în cădere liberă. Numărul de turiști străini a scăzut semnificativ în ultimii ani, iar condițiile de pe insulă nu lasă loc pentru îmbunătățiri pe termen scurt.
Agricultura cubaneză este în colaps. Producția de orez a scăzut cu 62% față de acum patru ani, după ce tehnicienii vietnamezi care promovaseră timp de două decenii cultivarea orezului s-au întors acasă în 2020, obosiți de nerespectarea angajamentelor. Producția de zahăr – odată exportul emblematic al Cubei – este „neglijabilă” în acest sezon.
Fără combustibil pentru irigații, fără electricitate pentru procesare, fără transport pentru distribuție, agricultura nu poate funcționa. Fermierii sunt presați de stat să predea toată recolta – cu excepția unei cantități mici pentru consum propriu – companiei de stat Acopio. Dar fără inputuri agricole, fără utilaje funcționale, fără logistică, sistemul se oprește.
Rețelele sociale și speranța disperate
Pe aplicațiile CubaPetróleo și Ticket – folosite pentru raționalizarea combustibilului – nu s-au raportat schimbări semnificative în distribuția de combustibil, deși utilizatorii din Havana susțin că timpii de așteptare pentru realimentare depășesc două luni.
Prețurile pe piața neagră au explodat. La sfârșitul lui februarie 2025, prețul unei livre (n.a.: cca 450 g) de orez a atins 300 de pesos cubanezi – un simbol al penuriei severe și al erodării puterii de cumpărare a populației.
Guvernul a stabilit prețuri maxime regulate pentru orez și fasole – 155 de pesos per livră pentru orez – într-o încercare de a controla inflația. Dar fără aprovizionare, prețurile regulate nu înseamnă nimic.
„Înainte să fie prea târziu”: Mesajul lui Trump
Trump a fost clar în mesajul său: Cuba trebuie să facă o înțelegere cu Washingtonul. Dar ce înseamnă o „înțelegere” nu este specificat. Schimbare de regim? Reforme economice radicale? Ruptură completă cu China și Rusia?
Președintele cubanez Miguel Díaz-Canel a răspuns sfidător: „Cuba este o națiune liberă, independentă și suverană. Nimeni nu ne spune ce să facem. Cuba nu atacă; a fost atacată de SUA timp de 66 de ani și nu amenință; se pregătește, gata să apere patria până la ultima picătură de sânge.”
Ministrul de Externe Bruno Rodriguez a adăugat că Cuba are dreptul de a importa combustibil de la orice furnizori dispuși să exporte.
Dar dincolo de retorica sfidătoare, realitatea economică este necruțătoare. Hayes avertizează: „Cuba nu are rezerve strategice și nici capacitatea financiară de a se susține fără petrol venezuelean. Este doar o chestiune de săptămâni până când criza se agravează.”
Prăbușirea este inevitabilă sau poate fi evitată?
Marcell Felipe, de la American Museum of the Cuban Diaspora din Miami, consideră că „aceasta este accelerarea inevitabilului. Cuba nu urma să supraviețuiască în 2026.”
Economistul Ricardo Torres, cercetător la American University în Washington DC, argumentează că „niciun actor extern nu poate ‘repara’ Cuba în locul cubanezilor. Orice abordare construită pe acea iluzie va avea efecte contrare. Singura cale durabilă înainte este o reproiectare condusă de cubanezi – sprijinită, nu substituită, din exterior.”
Pentru moment, însă, Cuba navighează într-o furtună perfectă: orez de la Beijing care acoperă o lună de consum, petrol zero de la Caracas, presiune crescândă de la Washington și o populație epuizată care votează cu picioarele – plecând cu sute de mii în căutarea unui viitor pe care insula nu mai poate să-l ofere.
Ceremonia de luni de la Havana a fost plină de discursuri despre prietenie și solidaritate. Dar tonele de orez chinezesc nu pot înlocui barilii de petrol venezuelean. Și fără energie, fără combustibil, fără speranță economică, Cuba se confruntă cu cea mai gravă criză de la Revoluție încoace.
Surse: Global Times, Latin Times, NBC News, Al Jazeera, OilPrice.com, ABC News, CiberCuba, NPR, TIME, WLRN
